27.2 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiZeci de turişti sunt blocaţi pe munte, în Bucegi

Zeci de turişti sunt blocaţi pe munte, în Bucegi

Şeful Salvamont Dâmboviţa, Doru Deaconescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că zeci de turişti care au fost cazaţi în zona Peştera – Padina din Bucegi nu pot pleca acasă, la ora transmiterii acestei ştiri, întrucât pe drum sunt troiene care măsoară şi un metru.

“Nu le dăm drumul să plece. Sunt zeci de turişti. Nu au cum să plece. A fost viscol mare, s-a depus un strat de zăpadă de 15 centimetri peste cel deja de 70-80 de centimetric. A plecat un utilaj de la Peştera în această dimineaţă (miercuri – n.r.) să facă pârtie. De la Zănoagă până la Peştera se circulă. Dar la Dichiu drumul este blocat, sunt troiene şi de 1 metru”, a declarat Deaconescu.

Acesta a precizat că drumul se va debloca, cel mai probabil, în jurul prânzului.

Cele mai citite

Comerț ilegal cu lemn, în valoare de 680.000 lei

Poliţiştii Serviciului Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol efectuează, astăzi, şase percheziţii într-un dosar privind comerţul ilegal cu material lemnos, în valoare de aproximativ 680.000...

O asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală a fost reţinută

O asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală a fost reţinută, miercuri după amiază, în dosarul în care procurorii anchetează împrejurările în care...

Sforarul șef al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, se plimbă pe leasingul operațional de 5.000 de euro pe lună al RAR-ului

Pentru sforarul șef al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, Registrul Auto Român (RAR) a devenit propria sa firmă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă