26 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiToader: "Cine a fost condamnat pe probe nelegale poate cere revizuirea"

Toader: “Cine a fost condamnat pe probe nelegale poate cere revizuirea”

“În proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, la cauzele de revizuire s-a introdus o altă cauză, o cauză nouă care prevede revizuirea hotărârilor rămase definitive, dacă au fost pronunţate pe baza unor probe nelegale, gen interceptări făcute de organe neabilitate la urmărirea penală, adică SRI, sau dacă au fost administrate pe baza altor norme decât cele din procedură penală, gen protocoale. Nu este opera mea, este propunerea venită de la comisia specială, a fost adoptată legea de modificare a legii Codului de procedură penală, prima Cameră, Camera decizională, se află la Curtea Constituţională. În final, ce poate să facă acum? Curtea să constate că e constituţională, neconstituţională, să o trimită în Parlament, Parlamentul o pune în acord. Preşedintele, la rândul lui, să ceară reexaminarea, să ceară examinarea de către Curte, ceea ce este foarte bine până la urmă, că trece legea de mai multe ori prin filtrul controlului de constituţionalitate şi iese o lege în acord cu standardele, cu exigenţele Constituţiei şi cu standardele CEDO etc”, a declarat, marţi, Tudorel Toader, la DC News.

Ministrul Justiţiei a mai declarat că legea de modificare a Codului de procedură penală va intra totuşi în vigoare şi atunci va fi valabilă şi această prevedere.

“Prin urmare, chiar dacă va mai trece ceva timp, sper că nu foarte mult, legea de modificare a Codului de procedură penală cu această cauză de revizuire va intra în vigoare şi orice român care va avea sentimentul că a fost condamnat pe baza unor probe nelegale, gen interceptări, pe baza unor reguli altele decât cele din procedura penală, gen protocoale, va putea solicita revizuirea”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a mai anunţat că “nu numai cel care este în puşcărie poate să iasă” în acest sens, ci şi persoana care are hotărârea definitivă poate cere revizuirea deciziei.

“Nu numai cel care este în puşcărie să iasă, şi cel care are hotărârea definitivă să ceară revizuirea respectivei hotărâri. Sigur, dacă cineva a comis o faptă penală, o infracţiune, va răspunde penal în limitele Codului penal, legilor speciale după regulile de procedură penală. Chiar dacă a comis o faptă, nu poţi să-l judeci după alte reguli decât cele din Codul de procedură penală”, a mai spus Toader.

 

Cele mai citite

Nicușor Dan afirmă la Bookfest că s-a schimbat mentalitatea privind zona istorică a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, sâmbătă, că se schimbă mentalitatea privind zona istorică a oraşului şi a pledat pentru integrarea acestei...

Netanyahu e neschimbat: Încheierea războiului doar dacă Hamas va fi distrusă

Condiţiile pentru ajungerea la o ''încetare a focului permanentă'' în Fâşia Gaza nu s-au schimbat şi ele includ ''distrugerea'' Hamas şi ''eliberarea tuturor ostaticilor''...

Andrei Rublev, eliminat de la Roland Garros. Rusul și-a pierdut cumpătul

Eliminarea lui Andrei Rublev în turul al treilea de la Roland Garros a fost una dintre surprizele majore ale turneului de tenis. Rusul, clasat...
Ultima oră
Pe aceeași temă