22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPercheziţii în Timişoara la persoane bănuite de trafic de minori

Percheziţii în Timişoara la persoane bănuite de trafic de minori

Potrivit unui comunicat transmis miercuri dimineaţa de Poliţia Română, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor DIICOT – ST Timişoara, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Timişoara şi a localităţii Dumbrăviţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de 4 persoane, cu vârste cuprinse între 29 şi 35 de ani, bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism.

„În fapt, din mai 2018 şi până în prezent, cei în cauză ar fi racolat tinere de pe teritoriul României, fiindu-le inoculate sentimente afective. Ulterior, pe parcursul relaţiilor, le erau făcute cadouri şi le era prezentat un stil de viaţă îndestulător, pentru ca mai apoi acestea să fie transferate treptat în ţări din vestul Europei, unde ar fi fost obligate să practice prostituţia. Totodată, cei în cauză ar fi postat anunţuri online la rubrica matrimoniale şi ar fi închiriat apartamente în regim hotelier, pe raza municipiului Timişoara, unde le-ar fi obligat pe tinere să practice prostituţia”, se arată în documentul citat.

Poliţiştii au pus în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate fiind duse la sediul DIICOT Timişoara, pentru audieri.

Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul IPJ Timiş şi al Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea semnificativă a fondurilor pentru creditele IMM Invest+

Vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au...

GALERIE FOTO. Camila Giorgi, retragere misterioasă din tenis. Motivul pentru care se zvonește că ar fi fugit în Statele Unite

Camila Giorgi, una dintre cele mai sexy jucătoare din circuitul feminin, a ales să se retragă din tenis într-un mod bizar. Italianca de 32 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă