17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGalaţi: Cursurile la o şcoală generală şi la două colegii au fost...

Galaţi: Cursurile la o şcoală generală şi la două colegii au fost suspendate

Întrucât temperaturile au scăzut drastic, autorităţile din Galaţi au decis ca luni şi marţi copiii să stea acasă, pentru a nu îngheţa în sălile de clasă.

O astfel de decizie a fost luată în cazul Şcolii generale nr. 17 şi a două colegii, în total circa o mie de copiii fiind anunţaţi că nu fac cursuri, acestea urmând să fie recuperate.

Marţi, în funcţie de evoluţia vremii şi a lucrărilor de branşare a centralelor la reţeaua de gaze, oficialii şcolilor urmează să ia o decizie cu privire la desfăşurarea cursurilor în următoarele zile. În timp ce la cele trei unităţi cursurile au fost suspendate, în alte zece unităţi şcolare programul a fost scurtat, întrucât în clase e foarte frig, şcolile neavând deocamdată sisteme de încălzire funcţionale. 

Potrivit autorităţilor locale, problema alimentării cu gaz va fi rezolvată pe parcursul acestei săptămâni, la şase dintre cele 13 unităţi afectate sistemul de termoficare urmând să fie pornit chiar luni.

Cele 13 unităţi au fost debranşate de la reţeaua de termoficare după ce Primăria a anunţat închiderea sistemului centralizat din cauza pierderilor şi a cheltuielilor de întreţinere uriaşe.

În şcoli, au fost montate centrale termice, însă, până acum nu au fost parcurşi toţi paşii pentru obţinerea avizelor pentru conectarea la reţeaua de gaze, unităţile de învăţământ aşteptând autorizaţiile pentru racordarea la reţeaua de gaze.

Cele mai citite

Militarii rezerviști vor să protesteze în Capitală

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate vrea să organizeze un miting de protest în Capitală, în data de 7 iunie anul curent. Vă prezentăm solicitarea transmisă de...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă