13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăȘtirile zileiComercializarea băuturilor alcoolice, interzisă de 1 Decembrie în Alba Iulia

Comercializarea băuturilor alcoolice, interzisă de 1 Decembrie în Alba Iulia

În ceea ce priveşte dispoziţia de interzicere a comercializării băuturilor alcoolice din 1 Decembrie 2018, aceasta va fi valabilă în intervalul orar 8,00 – 16,30, urmând să înceteze imediat după terminarea paradei militare.

“Se interzice în data de 1 Decembrie, între orele 8,00 şi 16,30, desfacerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, la o distanţă de 500 de metri faţă de Parcul Unirii din municipiul Alba Iulia”, precizează articolul 1 al dispoziţiei primarului.

Dispoziţia a fost comunicată agenţilor economici din zona vizată, precum şi Poliţiei municipiului Alba Iulia, Jandarmeriei, Poliţiei Locale şi Instituţiei Prefectului judeţul Alba.

La Alba Iulia, de de Ziua Naţională, sunt aşteptaţi să participe la ceremonii peste 100.000 de oameni.

Cele mai citite

Alexander Zverev, campion la Foro Italico

Germanul Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară în carieră turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce l-a învins în finală...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...

FOTO. Beat, a intrat cu mașina pe şantierul de modernizare a liniilor de tramvai de la Barbu Văcărescu

Un incident grav a avut loc noaptea trecută în București, unde un șofer băut a pătruns cu mașina pe șantierul de modernizare a liniei...
Ultima oră
Pe aceeași temă