32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăInternaționalTrump susţine că nu ştia de întrevederea între apropiaţi ai săi şi...

Trump susţine că nu ştia de întrevederea între apropiaţi ai săi şi oficiali ruşi

“NU am ştiut despre întâlnirea cu fiul meu”, a declarat Trump pe platforma de microblogging Twitter, după ce CNN a relatat că fostul avocat al acestuia, Michael Cohen, a declarat că liderul de la Casa Albă cunoştea în avans că întrevederea va avea loc. 

CNN a citat vineri mai multe surse anonime care susţin că Michael Cohen este dispus să discute cu procurorul special Robert Muller despre această problemă, relatează Reuters. Cohen susţine că era prezent, împreună cu alte persoane, când Donald Trump a fost informat despre întrevedere. Liderul de la Casa Albă ar fi încurajat aceată întrevedere, susţin sursele. 

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump – Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous – sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Cele mai citite

Netanyahu spune că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că nu va exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când capacitățile militare și de guvernare...

Netanyahu spune că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că nu va exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când capacitățile militare și de guvernare...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă