27.8 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInternaționalȚările musulmane îndeamnă la recunoașterea statului Palestina

Țările musulmane îndeamnă la recunoașterea statului Palestina

48 de reprezentanţi ai statelor musulmane, inclusiv 16 lideri de stat sau de guvern, au adoptat o poziţie comună în această problemă. Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a încurajat toate statele lumii să recunoască Ierusalimul de Est drept capitala Palestinei, în soluția „două state”.

„Haideţi să protejăm Ierusalimul, un loc sfânt pentru cele trei religii avraamice. Palestina trebuie să fie recunoscută de către alte ţări”, a spus Cavusoglu.

Clubul Româno-Arab de Cultură și Presă (CRACP)  și Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor și Refugiaților au organizat un miting de protest în fața Ambasadei Statelor Unite la București.

„După cincizeci de ani de ocupație militară israeliană, Trump încearcă să legitimizeze nerespectarea și încălcalarea flagrantă din partea Israelului a legilor internaționale, a deciziilor Consiliului de Securitate al ONU, a rezoluțiilor Adunării Generale a ONU, a Convenției a Patra de la Geneva și ale tuturor foruruilor internaționale care au emis rezoluții în privința Ierusalimului”, a declarat Ahmed Jaber, președintele CRACP.

Cele mai importante decizii ale Consiliului de Securitate ONU în privința Ierusalimului sunt: Rezoluția 181 din 1948, ce prevedea divizarea Palestinei în trei părți, un stat evreu, un stat arab palestinian și orașul Ierusalim cu statut internațional, sub egida ONU.

Aceeași rezoluție decretează ilegimitatea unui stat, fără existența celuilalt; Rezoluția 303 din 1949, după primul război arabo-israelian, CS al ONU a reafirmat că nu recunoaște declarația Isrealului ca Ierusalimul să devină capitala israelienilor;

Rezoluția 242 din 1967 cere Israelului să se retragă până la frontierele dinainte de război; Rezoluția 253 din 1968 cere Israelului să anuleze toate procedurile excepționale care ar putea schimba poziția naturală a Ierusalimului;

Rezoluția 465 din 1980 cere Israelului desființarea coloniilor israeliene existente și stoparea contrucțiilor de colonii în teritoriile palestiniene, inclusiv în Ierusalim;

Rezoluția 478 din 1980 decretează nulă și neavenită pretenția Israelului de a proclama Ierusalimul drept capitală și cere tuturor statelor membre să se supună acestei decizii.

Cele mai citite

Dan Podaru: Cei mai mulți cetățeni ai sectorului 1 n-o mai vor pe Clotilde Armand

Cei mai mulți locuitori ai sectorului 1 din Capitală nu o mai doresc pe Clotilde Armand la primărie, concluzionează candidatul Partidului Ecologist Român (PER)...

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România

Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit MAE,...

Legendarul Claudio Ranieri s-a retras din fotbal cu o înfrângere

Cagliari a fost învinsă pe teren propriu de Fiorentina, cu scorul de 2-3, în etapa cu numărul 38 din Serie A. Acesta a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă