24.8 C
București
vineri, 7 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiMajorările salariale de la Metrou, plătite de călători

Majorările salariale de la Metrou, plătite de călători

“Apreciez că a fost o activitate care ţine de artificial. Nu a existat niciun motiv de grevă. Sindicatul condus de Ioan Rădoi a şantajat administraţia companiei, practic şamtajând sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de serviciile companiei. Conflictul de muncă a fost stins, dar cu preţul unei măriri salariale pe care o apreciez nejustificată, dar legal întruneşte condiţiile corespunzăroare. Costurile le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor”, a declarat ministrul demisionar Lucian Şova.

Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială ce 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.

„Astfel, conflictul de muncă a fost stins, părţile convenind o mărire salarială de 20%. Noul Contract Colectiv de Muncă urmează să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), mâine, 5 decembrie 2018 pentru a intra in vigoare”, precizează comunicatul Metrorex.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a declanşat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, ameninţând ulterior că va fi declanşată şi o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Sindicaliştii au solicitat, iniţial, majorări salariale de peste 40%, iar negocierile continuat pentru o creştere de 20%.

 

Dăncilă discută cu Şova despre majorarea preţului biletului de călătorie la metrou

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că va avea o întrevedere cu ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, pentru a discuta despre majorarea preţului biletului de călătorie la metrou.

„Nu am avut o discuţie, acum la ora 17:00 am o întâlnire cu Lucian Şova şi vom vorbi despre acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, joi la Parlament.

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a acuzat, joi, sindicatul condus de Ioan Rădoi că a şantajat administraţia companiei pentru a obţine creşteri salariale, dar că acum aceste majorări vor fi acoperite de bucureşteni, în preţul biletelor.

“Apreciez că a fost o activitate care ţine de artificial. Nu a existat niciun motiv de grevă. Sindicatul condus de Ioan Rădoi a şantajat administraţia companiei, practic şamtajând sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de serviciile companiei. Conflictul de muncă a fost stins, dar cu preţul unei măriri salariale pe care o apreciez nejustificată, dar legal întruneşte condiţiile corespunzăroare. Costurile le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor”, a declarat ministrul demisionar Lucian Şova.

Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială ce 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.

„Astfel, conflictul de muncă a fost stins, părţile convenind o mărire salarială de 20%. Noul Contract Colectiv de Muncă urmează să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), mâine, 5 decembrie 2018 pentru a intra in vigoare”, precizează comunicatul Metrorex.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a declanşat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, ameninţând ulterior că va fi declanşată şi o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Cele mai citite

Catastrofă feroviară în Cehia, cu un tren care mergea spre Ucraina. Patru morți și 27 de răniți

Două trenuri, unul de pasageri, celălalt de marfă, s-au ciocnit în Cehia, provocând moartea a patru oameni și rănirea altor 27 de persoane. Trenul de...

Guvernul mărește salariul minim, de la 1 iulie

În ședința Executivului din data de 6 iunie 2024 se va aproba proiectul de Hotărâre de Guvern prin care salariul minim brut se mărește...

Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit joi, 6 iunie 2024, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach. Din delegația prezentă la...
Ultima oră
Pe aceeași temă