29 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSocialEvenimentGuvernul mărește salariul minim, de la 1 iulie

Guvernul mărește salariul minim, de la 1 iulie

În ședința Executivului din data de 6 iunie 2024 se va aproba proiectul de Hotărâre de Guvern prin care salariul minim brut se mărește până la nivelul de 3700 de lei.

Noua HG se referă la „stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată”.

„Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
prevăzut la art.164 alin.(1) din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizații, sporuri şi alte
adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000
ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”, menționează proiectul viitoarei HG.

Anterior, conform HG 900 / 2023, salariul de bază minim brut garantat în plată era de 3300 de lei.

„Se estimează că majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată va avea efecte
pozitive la nivel social prin stimularea ocupării și prin creşterea puterii de cumpărare a
salariaţilor”, indică Nota de fundamentare care însoțește proiectul de HG.

Conform Notei de fundamentare, „În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 760.000 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de 13,9 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3.700 de lei vor beneficia un număr de 1.871.266 salariați”.

Ședința de guvern din ziua de 6 iunie 2024 începe la ora 11, sub conducerea premierului Ciolacu.

Amintim că, de la data de 1 ianuarie 2024, fuseseră mărite și pensiile. Pensiile au fost mărite cu 13,8 la sută, corespunzător ratei inflației.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă