Președintele Donald Trump a ordonat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, la 4.40, (4.40, ora României), ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile, a anunțat Pentagonul, aceasta fiind prima operaţiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad. Publicația americană The New York Times a realizat o listă cu tot ce știm și toate semnele de întrebate legate de atacurile de joi noapte.
Ce știm până acum:
* 59 de rachete Tomahawk au fost lansate de pe distrugătoarele americane de la asupra bazei aeriene Al Shayrat, din Siria, de unde ar fi decolat avioanele cvu bombele chimice.
* Președintele Donald Trump a ordonat lovitura după două zile de deliberări și întâlniri cu ce mai importanți consilieri din domeniul Apărării. – Anunțând atacul asupra bazei, Donald Trump a condamnat atacul cu gaz sarin drept ”barbar” și a spus că decizia sa va ”preveni și influența modul în care se răspundânesc și sunt folosite armele chimice”.
* Oficialii americani au descris atacul cu rachete drept un mesaj pe care Donald Trump vrea să îl transmită este că Statele Unite nu vor mai închide ochii – Armata rusă a fost notificată că vor urma atacurile, deși oficialii americani nu au considerat necesar să îl informeze personal pe președintele Vladmir Puțin. Într-un briefing de presă, secretarul de stat Rex W. Tillerson a criticat Moscova pentru că nu și-a ținut promisiunea din 2013, de a distruge toate armele chimice din Siria, calificând Rusia drept ”complice” sau ”incompetentă”.
Ce nu știm:
* Cum afectează lovitura capacitatea aeriană a Siriei de a lansa noi atacuri
* Impactul politic al bombardamentelor. De obicei, președinții se bucură de o creștere a popularității, după ce folosesc forța. Dar președintele Trump a acționat fără acordul Congresului, ceea ce, pe termen lung, i-ar putea atrage foarte multe critici.
* Dacă atacurile fac parte din noua strategie agresivă de politică externă, adoptată de Trump.