31.2 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialFost prodecan din ASE, condamnat pentru luare de mită

Fost prodecan din ASE, condamnat pentru luare de mită

Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, Cosmin Şerbănescu, a fost condamnat la şase ani de închisoare, după ce a primit de la studenţi între 400 de lei şi 400 de euro în schimbul unor lucrări de licenţă gata făcute şi al unor note de promovare, informează Mediafax

Decizia luată de Tribunalul Bucureşti nu este definitivă. Instanţa a mai decis confiscarea de la Cosmin Şerbănescu a sumelor de 9.730 de euro, 1.525 de lei şi 1.300 de dolari.

Şerbănescu, judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, se află în arest preventiv din 18 iulie 2014.

Citeşte şi: Cât mai costă un ”plagiat”: Prodecan de la ASE, reținut pentru că vindea lucrări de licență și aranja examenele studenților

În acelaşi dosar a fost condamnat şi unul dintre studenţii care i-a dat mită fostului prodecan, Rami Bayssi, la un an şi patru luni de închisoare.

Potrivit Parchetului instanţei supreme, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, Şerbănescu a cerut şi primit de la studenţi sume între între 400 de lei şi 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate, în formă digitală.

Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă.

De asemenea, potrivit anchetatorilor, fostul prodecan "a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă".

Cele mai citite

Epil Point®România – Brandul care redefinește standardele înfrumusețării printr-un model de business de succes !

La sfârșitul anului trecut, SEO-ul brandului de înfrumusețare Epil Point®România, domnul Andrei Rotaru, a făcut o declarație fermă și plină de determinare, anunțând o...

Radu Mihaiu atacă în instanță rezultatul alegerilor locale de la sectorul 2

Radu Mihaiu a anunţat că va ataca în instanţă rezultatul alegerilor locale din Sectorul 2. Actualul primar al Sectorului 2 a precizat că a cerut...

Oral-B lansează, în cadrul Romanian Design Week, “Harta îngrijirii monumentale” – o colecție de clădiri de valoare ale Bucureștiului

De la zâmbetul tău la orașul unde trăiești, Oral-B și Romanian Design Week sărbătoresc îngrijirea la cel mai înalt nivel Oral-B, cu susținerea Romanian Design...
Ultima oră
Pe aceeași temă