13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăVideoPărinții unui muncitor thailandez își doresc întoarcerea în siguranță din Israel a...

Părinții unui muncitor thailandez își doresc întoarcerea în siguranță din Israel a fiului lor

Părinții unui muncitor thailandez își doresc întoarcerea în siguranță din Israel a fiului lor, captiv alături de alți 10 conaționali, după atacul Hamas de sâmbătă.

În provincia Nakhon Phanom, din nord-estul Thailandei, mama lui Natthaporn Onkaew așteaptă cu nerăbdare vești despre fiul ei, unul dintre cei unsprezece cetățeni thailandezi, luați ostatici în timpul atacului șoc de sâmbătă (7 octombrie), al grupării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului, potrivit Reuters.

 „Îmi doresc ca fiul meu să se întoarcă în Thailanda în siguranță. Este speranța mea”, spune Thongkoon Onkaew, mama lui Natthanporn Onkaew.

Părinții lucrătorului thailandez Natthaporn Onkaew așteaptă cu nerăbdare vești despre fiul lor.

Natthaporn se numără printre cei 11 thailandezi și zeci de alte persoane luate ostatici de militanții Hamas, în atacul lor fără precedent asupra Israelului.

 „ Nu pot face nimic. Mă simt foarte deprimat că fiul meu a fost răpit. Am rămas fără cuvinte. Viețile noastre s-au întunecat complet după ce am auzit că a fost răpit ”, spune Thawatchai Onkaew, tatăl lui Natthanporn Onkaew, în Nakhon Phanom, Thailanda.

Natthaporn, singurul susținător al familiei, este unul dintre cei 30.000 de thailandezi care lucrează în Israel.
Mii de oameni caută acum să se întoarcă.
 „Vreau să le spun să-mi ajute fiul. Vreau ca ei să negocieze imediat. Vreau să-mi elibereze fiul. Să ajute ostaticii cât mai curând posibil. Acesta este singurul lucru pe care vreau să-l spun”, spune Thongkoon Onkaew, mama lui Natthanporn Onkaew.

Hamas amenință că va ucide câte un ostatic israelian pentru fiecare bombardament fără avertisment

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a ameninţat luni seara că va ucide ostaticii israelieni în Gaza ca reacţie la raidurile israeliene asupra enclavei palestiniene, potrivit unui comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.

„De fiecare dată când oamenii noştri vor fi luaţi ţină fără avertisment, aceasta va avea ca rezultat execuţia unuia dintre ostaticii civili”, a indicat braţul armat al Hamas, Brigăzile Al-Qassam, într-un comunicat.

„Nicio negociere” nu este posibilă în acest moment cu Israelul atât timp cât continuă ostilităţile, a declarat, de asemenea, un responsabil al mişcării palestiniene Hamas, cu sediul la Doha.

„Operaţiunea militară continuă, iar rezistenţa, condusă de Brigăzile Al-Qassam, continuă să apere drepturile poporului nostru, aşa că în prezent nu este posibilă nicio negociere asupra problemei prizonierilor sau a altora” cu Israelul, a declarat Hossam Badran, membru al biroului politic al Hamas în capitala Qatarului.

Armata israeliană a ordonat luni asediul complet al Fâşiei Gaza controlate de mişcarea islamistă palestiniană, în a treia zi de război declanşat de ofensiva-surpriză şi fără precedent a Hamas.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...
Ultima oră
Pe aceeași temă