20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalGermania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele liber-democraţilor din partidul FDP, transmite Reuters, preluat de agerpres.ro.

Anul trecut, economia germană a înregistrat cele mai slabe performanţe dintre principalele economii ale zonei euro, afectată de costurile mari la energie, comenzile globale reduse şi nivelul record al dobânzilor.

Anul acesta se anunţă şi el unul dificil pentru cea mai mare economie a Europei.

În cel mai recent raport World Economic Outlook, Fondul Monetar Internaţional şi-a revizuit, cu 0,3 puncte procentuale, estimările privind avansul economiei germane în 2024 şi 2025, mizând pe o creştere de doar 0,2% în acest an şi un avans de 1,3% anul viitor. Ambele estimări sunt sub cele privitoare la evoluţia zonei euro, care, potrivit FMI, ar urma să înregistreze un avans de 0,8% în 2024 şi unul de 1,5% în 2025, ceea ce arată că Germania a devenit codaşa zonei euro, după ce anul trecut a fost singura mare economie care a suferit o contracţie a PIB.

Lindner a spus că slăbiciunile economiei germane creează consecinţe atât pentru securitate cât şi pentru evoluţiile geopolitice.

“Avem nevoie de o relansare economică pentru că, în cele din urmă, soliditatea economică este şi un factor geopolitic”, a spus Lindner la conferinţa partidului pe care îl conduce, referindu-se la războiul declanşat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei. “Scopul lui Putin este acela de a exercita putere asupra noastră, nu trebuie niciodată să permitem să se întâmple asta”, a subliniat Lindner, adăugând însă că pentru a dispune de mijloacele necesare împotriva lui Putin este nevoie de creştere economică.

Economia Germaniei va continua să scadă în 2024

Veste proastă pentru Europa: Economia Germaniei va continua să scadă în 2024. „Incertitudinea privind politica climatică rămâne ridicată”, anunță Banca centrală a Germaniei, potrivit Ziarului Financiar, potrivit jurnalul.ro.

Economia Germaniei va continua să se contracte în primele trei luni ale acestui an din cauza instabilităţii politicilor guvernamentale, precum şi a cererii slabe din partea consumatorilor, dar şi a mediului de afaceri, scrie FT.

Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a arătat într-un raport publicat luni că „factorii de stres vor fi prezenţi în primul trimestru”, adăugând că „activitatea economică ar putea scădea din nou”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...

Specialiștii Muzeului Național de Artă al României se alătură grevei din Cultură

Sindicatul Specialiștilor Muzeului Național de Artă al României, afiliat  federației sindicale CulturMedia și confederației Cartel ALFA,  se solidarizează  cu  toți ceilalți colegi ai sindicatelor...

Spitalul Foișor, date de ultimă oră despre starea lui Florin Piersic

În urma evaluării din această dimineață, s-a constatat că starea de sănătate a lui Florin Piersic este ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă