8.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăTechPonta își arogă prerogative care nu-i aparțin. Cine face această afirmație

Ponta își arogă prerogative care nu-i aparțin. Cine face această afirmație

Copreședintele PNL Alina Gorghiu afirmă că premierul Victor Ponta încearcă să preia o prerogativă importantă a președinelui, și anume medierea între partide, informează Mediafax.

Gorghiu spune, în privința invitației premierului Victor Ponta de a discuta cu Opoziția pe cinci teme, precum legislaţia financiară, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguranţei, că acesta ”a greșit încă o dată adresantul”.

”Dacă Victor Ponta este depășit de anumite probleme sau dorește stabilirea unei poziții unitare, la nivelul întregii clase politice, în legătură cu anumite teme, se poate adresa, în acest sens președintelui. Domnul Ponta nu este președintele României pentru a se erija în mediator, nu poate fi și președinte de partid și mediator și prim-ministru și deputat. Singura instituție care poate asigura o mediere între partide, pe diverse teme, este Președintele României. Acesta este de altfel și spiritul Constituției, la care noi ca oameni politici trebuie să ne raportăm permanent. Dialogul politic trebuie să aibă și finalitate, altfel este doar o pierdere de timp pentru a spăla imaginea unui politician sau altul”, susține copreședintele PNL.

Gorghiu afirmă că Ponta ”încearcă să se substituie nu doar președintelui României, ci și Parlamentului”. ”Există o comisie de Cod electoral care funcționează. Domnul Ponta dorește o supralegiferare la nivel de partid. Ar fi util ca domnul Ponta să ne comunice dacă dorește desființarea acestei Comisii sau chiar desființarea Parlamentului. De asemenea, legile siguranței naționale își urmează parcursul firesc în aceeași instituție, Parlamentul României, o instituție care pentru domnul Ponta se pare că nu există”, mai spune liderul PNL.

De asemenea, în privința temei legate de construcția de autostrăzi, Gorghiu precizează că acesta este atributul Executivului, iar ”adevăratul motiv pentru care Ponta dorește să se consulte cu opoziția, în privința autostrăzilor, este să facă PNL complice la jaful care se prefigurează în cazul autostrăzii Comarnic-Brașov”.

Totodată, Gorghiu susține că ”problemele interne ale PSD nu trebuie exportate la nivelul societății”. ”Dacă Ponta nu mai găsește suport în interiorul partidului, pentru a lua decizii, calea corectă este înaintarea demisiei, nu asumarea unor noi atribuții constituționale, pe care, repetăm, nu le deține”, se arată în comunicat.

Liderul PNL menționează că ar fi dorit ”mai mult dialog” atunci când Guvernul ”a legiferat prin Ordonanță de urgență traseismul politic, atunci când a îngrădit dreptul la vot al diasporei sau când dă ordonanțe de urgență în interes propriu, de grup ori de partid”.

Copreședintele PNL mai spune că ”aparenta deschidere către dialog și consens arată, de fapt, încă o dată, cât de nedemocratic gândește Victor Ponta”.

”Sub pretextul dialogului se ascunde, de fapt, dorința de a ocoli Constituția și de a suprima rolul insituțiilor în stat. Consensul la care face apel domnul Ponta, zi de zi, exista doar pe vremea lui Ceaușescu, atunci când Parlamentul și Guvernul erau subordonate secretarului general al PCR. Dialogul este bun și dorim să-l realizăm, sub autoritatea Președintelui, dar Parlamentul trebuie să funcționeze în continuare. La rândul său, Guvernul trebuie să ia decizii, nu să aștepte dezbaterile politice între partide. Executivul condus de Victor Ponta trebuie să organizeze, de exemplu, alegerile parțiale, acolo unde au fost vacantate funcții publice și comunitățile nu mai au reprezentanți. Ponta este surd, însă, atunci, când este vorba de aplicarea legii. ÎI solicităm, încă o dată, să intre în legalitate și să organizeze, de urgență, alegeri parțiale. Pentru a aplica legea nu este nevoie de consultări politice”, a mai declarat Gorghiu.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a cerut, luni, în BPN, mandat pentru a-i invita la dialog pe copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, asupra a cinci teme, precum legislaţia financiară, revizuirea Constituţiei, sistemul electoral, masterplanul pe Transport şi legile siguraței.

”Azi ( luni, nr) vă voi propune – sper să am sprijinul în acest sens, să adresez şi în calitate de preşedinte al PSD şi de prim-minsitru, o invitaţie, o scrisoare către conducerea PNL-PDL, doamna preşedintă Gorghiu şi domnul Blaga, pentru ca în cel mai scurt timp să avem o întâlnire pe cele cinci teme esenţiale”, a spus Ponta în debutul şedinţei BPN a PSD, la care presa a avut acces.

El a arătat că prima temă de discuţie vizează revizuirea Constituţiei.

A doua temă, potrivit lui Ponta, se referă la sistemul electoral, unde, dacă nu există nişte decizii politice, discuţiile nu au cum să progreseze.

A treia temă priveşte Masterplanul pe Transport. Ponta a arătat că miniştrii Rus, Teodorovici şi Vâlcov trebuie să stabilească dacă se va merge mai departe cu masterplanul de transport, aşa cum a fost convenit cu CE.

Ponta a spus că a patra temă de discuție se referă la legile siguranţei naţionale. ”Eu cred că discutăm în presă şi fiecare vorbeşte separat. Trebuie să ne aşezăm toţi la masă, să vedem decizia CCR şi să luăm o decizie legislativă clară”, a spus Ponta despre legile siguranţei.

El a arătat că a cincea temă se referă la a vedea în ce măsură Parlamentul şi Executivul pot interveni în legislaţia financiar-bancară, pentru ca a preveni viitoare crize ”care, din păcate, vor apărea de fiecare dată”.

”Acum au de suferit 75.000 de oameni care au credite în franci elveţieni. Însă, dincolo de ceea ce se poate sau nu se poate face pentru ei, vreau să ştim dacă la nivel legislativ România îndeplineşte toate criteriile legislative pe plan european în aşa fel încât posibile alte crize pe plan internaţional financiar să afecteze cât mai puţin populaţia din România”, a spus Ponta.

El a arătat că, dacă va primi un mandat pozitiv de la BPN, va transmite această invitaţie la discuţii şi UDMR şi PPDD.

Cele mai citite

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...
Ultima oră
Pe aceeași temă