-1.4 C
București
miercuri, 19 martie 2025
AcasăTechPC nu susține apelul lui Voiculescu de suspendare a lui Băsescu

PC nu susține apelul lui Voiculescu de suspendare a lui Băsescu

Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, marţi, că nu există, în momentul de faţă, în partid un curent favorabil demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, relatează Mediafax.

Întrebat, după şedinţa Biroului Executiv al PC, în legătură cu faptul că Dan Voiculescu a îndemnat PC să meargă mai departe cu demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, Daniel Constantin a spus că la şedinţă s-a discutat foarte puţin acest aspect şi colegii nu au ridicat această problemă.

"S-a discutat foarte puţin acest aspect, colegii nu au ridicat această problemă. Sigur că au fost colegi care au adus-o în atenţie, dar nu a existat, în momentul de faţă, un curent favorabil. Sigur că, acum câteva săptămâni, domnul Tăriceanu a pornit acest demes, au fost colegi din PC care au agreat şi chiar au semnat cererea la momentul respectiv pe care a înaintat-o dl Tăriceanu şi care se află undeva în circuitul Parlamentului, pentru că existau atunci anumite motive şi îngrijorări. Astăzi, contextul politic este cu totul şi cu totul altul şi colegii din PC nu au simţit nevoia unui astfel de demers în momentul de faţă", a mai declarat preşedintele PC.

Președintele fondator al PC Dan Voiculescu a postat, luni, pe blogul personal un apel către Călin Popescu Tăriceanu, ca să reia demersurile pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. 

Cele mai citite

Pedro Sanchez condamnă ca „inacceptabile” atacurile israeliene asupra Gaza ce au făcut 400 de morți

Premierul spaniol Pedro Sánchez a descris marți drept 'inacceptabile' atacurile israeliene asupra teritoriului palestinian Gaza care au făcut peste 400 de morți, notează AFP. 'Atroce....

Majestatea Sa Custodele Coroanei l-a primit pe Ilie Bolojan la Palatul Elisabeta

Majestatea Sa Custodele Coroanei s-a întâlnit astăzi la Palatul Elisabeta cu Excelența Sa domnul Ilie Bolojan, Președintele interimar al României. La întâlnire a luat...

Marea Britanie apreciază „progresul discuțiilor” realizat de Trump cu Putin

Marea Britanie a salutat marți 'progresele realizate de președintele (american Donald) Trump în vederea încetării focului' în Ucraina, după ce președintele american a convenit...
Ultima oră
Pe aceeași temă