Familiile care le angajează spun că acestea sunt foarte blânde cu micuţii, se adaptează repede, iar faptul că vorbesc în engleză îi ajută pe copii să-şi însuşească mult mai uşor o limbă străină.
Mihaela s-a gândit să angajeze o bonă filipineză pentru băieţelul ei de 3 ani după ce bona româncă a fost nevoită să plece de la ei, deşi erau foarte mulţumiţi unii de alţii. Prima dată, a fost reticentă la ideea ca cineva cu totul străin să aibă grijă de copilul ei. Îi era teamă că o să se adapteze greu şi că micuţul Luca nu se va înţelege cu ea prea uşor.
Mila, filipineza de 43 de ani, a venit în octombrie anul trecut şi părea că ştie din start ce are de făcut. A înţeles repede care sunt tabieturile copilului. Mila îl duce pe Luca la grădiniţă, apoi se întoarce acasă, face curat şi calcă rufe. După ce îl aduce de la grădiniţă, îi dă să mănânce, se duce cu el în parc, se întorc, îl spală şi se joacă.
„Copilul este foarte ataşat de bonă şi îmi e şi teamă de momentul când doamna va trebui să plece în concediu. E mai mult decât blândă cu copilul nostru. Mila nu a ridicat niciodată tonul la copil şi n-am vazut-o epuizată de întrebările lui. Sunt lucruri pe care le învăţ de la ea. Spre exemplu, este foarte răbdătoare”, spune Mihaela, care intenţionează să prelungească contractul semnat cu bona. Faptul că Mila vorbeşte engleză i se pare un avantaj, pentru că Luca deja învaţă la grădiniţă această limbă.
Interviu pe Skype
Mihaela şi soţul ei au ales-o pe Mila după ce au văzut mai multe CV-uri. A urmat un interviu pe Skype, le-a plăcut de ea, aşa că au semnat contractul cu agenţia intermediară.
„Mila are 4 copii mari, la casele lor, şi ne-a plăcut asta. Am vrut o persoană care să ştie cum să se poarte cu copiii şi care să ştie ce înseamnă să ai un copil”, spune Mihaela.
Deşi locuiesc toţi în aceeaşi casă, Mihaela nu simte că intimitatea ei are de suferit.
„Mila nu umblă prin lucruri şi nici nu intervine în discuţii. O rugăm să ne spună dacă o deranjează ceva, pentru că e greu să fii în casa unor străini şi vrem să se simtă bine, aşa cum ne simţim şi noi la locurile noastre de muncă. Eu n-am vrut o menajeră pentru mine, dar când mă trezesc dimineaţa, am surpriza să găsesc cafeaua sau ceaiul preparat şi nu cred că face asta ca să sugereze că vrea mai mulţi bani, pentru că ştie exact pentru ce a venit aici şi ce anume este trecut în contract”, mai spune mama lui Luca.
„Se ataşează foarte mult de familiile pentru care lucrează”
Aproximativ 300 de bone filipineze lucrează în prezent în România, interesate fiind familiile din Bucureşti, Timişoara, Constanţa, Cluj, Braşov sau Iaşi. La serviciile lor apelează de regulă familii cu nivel financiar ridicat, dar cu puţin timp liber, care îşi permit să le plătească un salariu de 400 de dolari şi să le pună la dispoziţie o cameră şi mâncare. Concediul este de 21 de zile pe an, iar o dată la doi ani familia îi plăteşte bonei biletul de avion spre Filipine.
„Filipinezele au o putere de adaptare foarte mare la cerinţele angajatorului. La ei există tradiţia de a munci în străinătate. Sunt foarte apreciate, pentru că sunt extrem de discrete, nu intervin în discuţiile soţilor şi se ataşează foarte mult de familiile pentru care lucrează. Este greu să găseşti bone românce foarte bune care să accepte să lucreze ca bone interne”, explică Magdalena Peisakh, director la agenţia Bonă de nota 10.
Un alt avantaj al bonelor interne este că, fiind mereu prezente în casă, le permit părinţilor să iasă în oraş şi singuri sau cu prietenii. „Dacă vrei să ieşi sâmbătă seară cu prietenii, e greu să găseşti pe cineva care să aibă grijă de copil câteva ore”, spune Magdalena Peisakh.
România, rampa de lansare în carieră
Pentru bonele filipineze, România este un fel de rampă de lansare, pentru că foarte multe dintre ele aspiră să lucreze în ţări europene unde sunt plătite mai bine, sau în Canada, unde, după doi ani de muncă, îşi pot aduce toată familia. Altele vin din ţări precum Liban, unde salariul lor este de aproape 250 de dolari. Ca o comparaţie, filipinezele care lucrează în Israel câştigă cel puţin 1.000 de dolari pe lună. Familiile din România optează de regulă pentru bone cu vârste între 30 şi 35 de ani, iar contractul pe care-l semnează cu ele este de minimum doi ani.
„Când o familie vine la agenţie, îi dăm să completeze un formular cu mai multe întrebări, ca să vedem exact ce nevoi are. Un lucru foarte important este că aceste bone nu trebuie luate drept sclave şi nu trebuie să fie suprasolicitate. Noi menţinem lunar legătura cu familiile sau cu bonele angajate aici pentru a preveni sau rezolva anumite probleme, cum ar fi cele de comunicare”, adaugă Magdalena Peisakh.
Bonele lucrează şase zile pe săptămână. Faptul că nu vorbesc româneşte, ci în engleză, nu le deranjează pe familiile care le angajează, pentru că părinţii cunosc bine această limbă, iar copiii au ocazia să o înveţe sau să o exerseze. Sunt solicitate inclusiv bone care se pricep să aibă grijă de copii cu diverse probleme de sănătate şi care au făcut în Filipine cursuri de specialitate.
Bone sau bunici?
Familiile care preferă să apeleze la serviciile unei bone spun că acestea sunt mai atente la indicaţiilor primite decât ar fi bunicii.
„Cred că e mai bine să aibă grijă de copil cineva din afara familiei. Bunicii îşi răsfaţă foarte mult nepoţii. Mie îmi ia câteva zile să-l pun pe picioare pe Luca după ce mergem la bunici. În plus, bona îl învaţă foarte multe lucruri. La noi este oricum o situaţie specială, pentru că părinţii mei locuiesc foarte departe, au peste 70 de ani şi au probleme de sănătate. Soţul nu este cetăţean român, deci nu-l putem lăsa pe Luca la socri”, explică Mihaela alegerea făcută.
Diferenţele culturale dezvoltă mintea copiilor
Una dintre temerile celor care se gândesc dacă să angajeze sau nu o bonă de altă naţionalitate o reprezintă diferenţele culturale. „Aceste diferenţe sunt un lucru foarte bun, pentru că îi dezvoltă mintea copilului şi află de la vârste fragede că există mai multe moduri de a face diverse lucruri şi că e în regulă ca oamenii să fie diferiţi. Este bine pentru copil să înveţe că diferenţele, aşa cum sunt cele de ordin religios, spre exemplu, trebuie respectate, nu luate în derâdere”, explică psihoterapeutul Alina Zevedei. Faptul că bona vorbeşte o limbă străină îl va ajuta pe copil să o înveţe, la rândul lui, mult mai uşor.
„Cunosc doi părinţi de naţionalităţi diferite. Tatăl vorbea cu copilul doar în limba engleză, mama doar în română. Copilul a început să vorbească un pic mai târziu, dar ştia cuvinte în ambele limbi. Creierului îi ia mai mult timp să se adapteze, dar cu siguranţă o va face”, mai spune Alina Zevedei. Aceasta mai este de părerere că partea afectivă este mai importantă decât limbajul. „Copiii fac un contact intuitiv cu oamenii. Partea de limbaj se dezvoltă după vârsta de 2 ani. E mai important ca bona să fie afectuoasă şi creativă, decât să vorbească neapărat româneşte şi să fie indiferentă cu copilul”, explică psihologul.
Faptul că micuţul are o bonă internă care stă tot timpul cu el îi favorizează dezvoltarea ataşamentului. Astfel, copilul va fi sigur pe el şi va creşte cu sentimentul că lumea este un loc primitor. „Dacă cineva poate face un ataşament arată că a fost crescut să fie deschis către ceilalţi. Dezvoltarea ataşamentului trebuie încurajată”, explică psihologul.
La ce să fiţi atenţi
Problemele pot apărea atunci când bona pleacă în concediu. Soluţia este ca în acea perioadă mama să-şi ia concediu pentru a compensa lipsa bonei, astfel încât copilul să nu se simtă abandonat. Sentimentul de abandon poate să apară şi când contractul bonei expiră, de aceea este bine să pregătiţi din timp copilul pentru separare. „Un alt risc real apare atunci când copilul se ataşează foarte mult de o figură feminină, iar mamele o iau ca pe o rivalitate şi-l pedepsesc inconştient pe copil pentru că nu este fidel. Aici este strict problema mamelor, care trebuie să-şi rezolve de fapt o temere personală”, spune Zevedei. Dinamica familiei poate fi schimbată o dată cu prezenţa permanentă în casă a unei persoane străine, dar, dacă rolurile sunt bine împărţite, problemele pot fi prevenite.
