Rada Surmach, cercetător la Centrul Științific Federal al Biodiversității Terestre din Asia de Est din Vladivostok, a creat un plan de conservare pe termen lung pentru a reintroduce bufnițele de pește în Ținutul Parcului Național Leopard din sudul Primorye, o regiune relativ dezvoltată unde bufnița de pește a trăit cândva.
Surmach crede că impresionanta pasăre de pradă are potențialul ca specie emblematică de sensibilizare a publicului, similar cu rolul jucat de tigrul siberian sau tigrul Amur.
„De fiecare dată când explic acest lucru este cea mai mare bufniță și trăiește în pădurea noastră”, spune ea, „oamenii sunt foarte entuziasmați”.
Nemișcată pe un trunchi de copac căzut, Rada Surmach se concentrează pentru a auzi ecoul plângător al bufnițelor cuibăritoare, adânc în valea râului Tunsha din Extremul Orient rus.
În amurg, l-a auzit în cele din urmă: Duetul bufniței de pește Blakiston, o specie pe cale de dispariție a cărei mărime o face cea mai mare bufniță din lume.
Aceste duete obsedante, rare printre speciile de bufnițe, întăresc legăturile de pereche. Parcă bărbatul îi strigă partenerului său: „Sunt aici!” la care femela răspunde pe un ton mai scăzut: „Și eu sunt aici!”
Perechile de bufnițe efectuează un duet de patru note de cântări sincronizate, care poate dura până la două ore. Acești răpitori, cunoscuți pentru ochii lor galbeni intenși și smocurile urechilor spectaculoase, se cuibăresc în cavități de copaci vechi, printre văile împădurite ale râului din Extremul Orient rus, unde pădurile tropicale boreale și temperate întâlnesc Marea Japoniei și Marea Okhotsk.
Numită după naturalistul englez Thomas W. Blakiston din secolul al XIX-lea, această bufniță este împărțită în două subspecii: Bubo blakistoni doerriesi, găsit pe continentul rus și probabil nord-estul Chinei, și Bubo blakistoni, care trăiește în Hokkaido, Japonia, în sudul Insulelor Kuril din Rusia.
În Hokkaido, oamenii pun mâncare pentru bufnițele de pește Blakiston și își gestionează astfel populațiile de bufnițe; în provincia Primorye, perechile împerecheate care rămân – mai puțin de 200 – sunt cu adevărat sălbatice. Populația globală a bufnițelor este estimată la 1.000 până la 1.900.
