16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVezi cum ar putea să arate Dacia Citadine, Lăstunul de modă nouă

Vezi cum ar putea să arate Dacia Citadine, Lăstunul de modă nouă

Ştirile despre potenţiale noi modele de Dacia vin una după alta. Zvonului că Renault-Nissan pregăteşte o maşină Dacia extrem de ieftină, de numai 2.500 de euro, îi urmează articolul semnat de germanii de la Auto Bild, care anticipează un soi de Lăstun reşapat, Dacia Citadine.

Dacia Citadine ar urma să fie un mini cu o lungime de 3,5 metri lansat în perioada 2015-2017. Viitorul “Lăstun” va fi bazat pe platforma lui Renault Twingo şi va avea cinci portiere, spre deosebire de modelul original care avea doar trei uşi. Preţul estimat: 6.500 de euro,

Şitrea vine în condiţiile în care, joi, cotidianul francez Le Tribune anunţa că Gérard Detourbet, cel care se ocupă de gama Entry (Logan, Sandero, Duster) va fi responsabil, începând cu 1 ianuarie, de crearea unei echipe a Renault-Nissan care să dezvolte o platformă de maşini cu costuri reduse, de trei ori mai ieftină decât o Dacia Logan.

După ce a câştigat pariul legat de maşina cu cele mai mici costuri, Renault vrea să lanseze un vehicul ultra-economic, de două până la trei ori mai ieftin, potrivit unor surse interne citate de La Tribune. Gérard Detourbet va fi, de la 1 ianuarie, responsabil cu dezvoltarea unor modele noi pentru Alianţa Renault-Nissan, în special cu crearea unei platforme şi un motor pentru o viitoare maşină de 2.500 de euro.

Această maşină ar fi o premieră având în vedere că Dacia Logan porneşte de la 7.700 de euro (preţ valabil în Franţa). Această gamă de vehicule foarte simplificate nu ar avea nici o legătură cu proiectele studiate o vreme cu indianul Bajaj, care aparent au eşuat, chiar dacă o parte din idei, care au rezultat în urma discuţiilor, vor fi, evident, folosite în acest scop.

Noul program revoluţionar este în mod cert destinat producţiei şi comercializării în statele emergente cele mai sărace. Dar aceste modele şi-ar putea găsi locul şi pe piaţa europeană. Preşedintele-director general al Renault şi Nissan, Carlos Ghosn, a spus de mai multe ori că Alianţa ar trebui să exploreze această falie inedită unde nu există astăzi decât Tata Nano indiană.

La ultimul Salon Auto de la Frankfurt, din septembrie, Gérard Detourbet le spunea jurnaliştilor de la Tribune că „muncea mult” la o maşină sub Dacia Logan şi Sandero, care să aibă dimensiunile lui Renault Twingo (care are aproximativ 3,60 de metri). Toate acestea pentru ca Renault să poată pătrunde în acest sector al „Carro popular” din Brazilia. Dar proiectul maşinii de 2.500 de euro nu ar urma să continue pe platforma Daciilor, mult prea scumpă pentru un proiect atât de mimimalist. Un lucru nu îl împiedică însă pe celălalt, segmentele fiind total diferite, mai constată jurnaliştii francezi.

Renault este cu atât mai mult îndreptăţit să exploreze acest teren nou şi să lanseze un astfel de program cu cât a fost pionierul maşinii cu costuri reduse, lansată la iniţiativa fostului preşedinte al Renault, Louis Schweitzer, cu Dacia Logan, în 2004. Astfel, constructorul are în plan să construiască, în acest an, între 750.000 şi 800.000 de maşini cu costuri reduse din gama Entry. Şi aceasta, sub marca Dacia, dar şi Renault în America Latină, în Rusia sau Iran, ceea ce ar însemna o producţie mai mare decât în 2010, când aceasta a atins 700.000 de maşini.

Mai mult, grupul vizează să treacă bariera de un milion de maşini, acest lucru fiind estimat că se va întâmpla în 2013. Acest lucru este posibil mai ales datorită creşterii importanţei Daciei Duster 4×4, fabricată în România şi Brazilia, dar în curând şi în Rusia, India şi Columbia, dar şi deschiderii uzinei gigant din Tanger, Maroc, la începutul lui 2012 care va fabrica Dacia Lodgy şi un derivat utilitar. Longanul şi Sandero vor fi reînnoite la sfârşitul anului 2012 sau la începutul anului 2013.

Deşi este un dezavantaj pentru imaginea Renault, mai scrie La Tribune, care are din ce în ce mai mari dificultăţi pentru a-şi vinde gama medie-superioară şi vârfurile de gamă, oferta Entry aduce contribuţii serioase rentabilităţii constructorului.

La Tribune mai scrie că singurul potenţial rival european al constructorului francez pentru maşinile mai ieftine este Fiat care intenţionează să creeze un model destinat pieţelor emergente, bazat pe o platformă a modelelor mici a greupului, dar dotat cu o caroserie compactă. Cu toate acestea, menţionează jurnaliştii francezi, deocamdată, în ciuda faptului că va permite „reduceri considerabile ale costurilor”, după cum spune PSA, acesată maşină va fi deocamdată mai scumpă decât Dacia Logan.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă