19.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportVictor Ponta: Braconierul decedat în urma atacului ursului şi-a cam căutat soarta

Victor Ponta: Braconierul decedat în urma atacului ursului şi-a cam căutat soarta

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că a doua persoană care a decedat în urma atacului unui urs din Dâmboviţa, respectiv braconierul, “şi-a cam căutat soarta”, el apreciind că braconajul este o infracţiune extrem de gravă, care trebuie pedepsită, scrie Mediafax.

“Cazul al doilea a fost al unui braconier care, ca să spun aşa, are o parte importantă din vină pentru ceea ce s-a întâmplat. (…) Din păcate, cel care a decedat şi-a cam căutat soarta, ca să spun aşa, şi pentru mine braconajul este o infracţiune extrem de gravă, care trebuie pedepsită”, a spus premierul.

Ponta a precizat că nu el a decis ca ursul din Dâmboviţa să nu mai fie împuşcat, arătând că această hotărâre aparţine specialiştilor.

“Nu am decis eu, din păcate nu mă ocup şi de problema urşilor, dar sunt convins că măsurile pe care le propun specialiştii sunt cele mai bune(…) Trebuie împruenă cu ONG-urile şi specialiştii să facem un studiu serios să vedem totuşi ce se întâmplă. Nu ne apucăm acuma să omorâm urşii din ţară, dar pe de altă parte categoric trebuie să protejăm populaţia. E clar că de mult timp nimeni nu s-a mai gândit serios la ce se întâmplă şi, uitaţi, am avut asemenea tragedii”, a spus Ponta.

Vineri dimineaţă, aproximativ 20 de vânători au reluat căutarea ursului în zona comunei dâmboviţene Moroieni, însă operaţiunea este îngreunată din cauza ploii. În paralel, echipe formate din aproximativ 30 de jandarmi şi poliţişti patrulează în zonă pentru a preveni producerea altor incidente.

“Am reluat căutările şi sperăm ca ursul să fie găsit astăzi, după urmele de sânge. Îi rugăm pe localnici să mai aibă răbdare şi astăzi şi să nu meargă la fân sau la livezi până când nu prindem animalul, care este extrem de periculoc, fiind rănit”, a declarat, vineri, prefectul judeţului Dâmboviţa, Dragoş Rusu.

Ilie Leotescu, în vârstă de 63 de ani, a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate.

Incidentul a avut loc într-o zonă izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii, la o distanţă de aproximativ zece kilometri de locul în care sâmbătă a avut loc primul atac al ursului, în perimetrul respectiv fiind instituită carantina în urma incidentelor de la sfârşitul săptămânii trecute.

Şeful Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef Danil Zepişi, declara că bărbatul ucis de urs atacase animalul cu o cange, care a fost găsită la faţa locului, alături de mai multe capcane pentru urşi care erau amplasate de-a lungul gardului grădinii în care s-a produs incidentul.

Citeşte şi:

Prefect: Ursul care i-a atacat pe cei doi pădurari a fost împuşcat

UPDATE. Pădurarul atacat de urs în judeţul Argeş este în stare stabilă deşi a fost muşcat de mai multe ori

Miercuri seară, doi bărbaţi din Moroieni care au însoţit victima în zona incidentului au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului, ei fiind audiaţi timp de mai multe ore. Joi, cei doi bărbaţi au primit interdicţie de a părăsi ţara pentru 30 de zile, decizie dispusă de magistraţii Judecătoriei Pucioasa, care nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs de către procurori la Tribunalul Dâmboviţa.

Potrivit probelor existente la dosar până la acest moment al urmăririi penale, miercuri, în baza unei înţelegeri prealabile, unul dintre bărbaţi, Mihai Marmandiu, l-a ajutat pe Ilie Leotescu să vâneze un urs, prin folosirea unor capcane neautorizate, iar celălalt bărbat, Severin Marmandiu, a ascuns uneltele şi capcanele folosite pentru capturarea ursului, “contribuind, în acest mod, la zădărnicirea urmăririi penale, în cauză”, se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

Cei doi bărbaţi le-au declarat anchetatorilor că animalul a fost prins în laţ încă de marţi şi că miercuri dimineaţă s-au dus toţi trei ca să-l ucidă şi să-l transporte apoi cu o căruţă.

Bărbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată dintr-un băţ în vârful căruia era un cuţit, moment în care animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit, afirmă anchetatorii.

Sâmbătă, un bătrân de 71 de ani a murit, iar o femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită, după ce au fost atacaţi de un urs. Femeia, care este rudă a ministrului Rovana Plumb, a suferit multiple plăgi pe faţă, la gât, la picioare şi la coapse. Iniţial, femeia a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, iar cursul serii, a fost transferată, cu o ambulanţă, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, unde a fost supunsă unor intervenţii chirurgicale.

Incidentele au avut loc într-un interval de aproximativ şase ore, în judeţul Dâmboviţa, în satul Dealu Frumos, comuna Pietroşiţa, respectiv în satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele două localităţi fiind învecinate.

De asemenea, animalul a atacat şi un bărbat din Buciumeni care vindea fructe pe marginea drumului, lângă maşină. Acesta a suferit leziuni pe spate şi la faţă.

Sâmbătă noapte, vânătorii au împuşcat ursul la marginea localităţii Pietroşiţa, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa, Sandu Tolea, susţinând că este vorba despre animalul care atacase cele trei persoane.

Primele date ale autopsiei au arătat că ursul era turbat. În aceste condiţii, a fost stabilită carantina, fiind instituită o zonă de supraveghere pe o porţiune de 10 kilometri şi o zonă de protecţie pe o porţiune de 30 de kilometri.

Fondul de vânătoare din Dâmboviţa unde au avut loc incidentele din ultimele zile este administrat de către “Asociaţia de vânătoare şi pescuit Dunărea 2007” din Bucureşti.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că este inadmisibil că asociaţia care administrează fondul de vânătoare din Dâmboviţa nu a mobilizat toate efectivele în urma incidentului de sâmbătă, spunând că aceasta avea obligaţia să asigure protecţia oamenilor şi că ar putea rămâne fără aviz.

“Este inadmisibil ca în trei zile, de când s-a întâmplat tragedia, asociaţia care administrează acest fond să nu aibă toate efectivele mobilizate şi să verifice şi să vadă că în garduri sunt puse laţuri pentru prinderea urşilor. Nu dau vina pe cetăţeni pentru că autorităţile sunt obligate să le asigure acestora protecţia”, a afirmat Rovana Plumb.

Ea a spus că există informaţii, “supoziţii”, că pe acest fond de vânătoare ar fi 80 de urşi, faţă de 23, cât ar trebui să fie, conform normelor.

“Verificăm şi vom stabili exact câţi urşi sunt pe acest fond de vânătoare şi dacă această asociaţie care îl administrează este capabilă să îl gestioneze. În caz contrar, va fi ridicat avizul asociaţiei”, a adăugat ministrul, precizând că verificările la asociaţia care administrează fondul sunt făcute de Corpul de control al ministerului.

Plumb a mai spus că a semnat, marţi, un ordin de derogare prin care se aprobă împuşcarea a 335 de urşi în acest an pe fondurile de vânătoare din ţară. Cota stabilită este similară celei de anul trecut, care nu a fost însă atinsă, fiind împuşcaţi cu circa 130 de urşi mai puţin. Ministrul a mai spus că numărul urşilor la nivel naţional este estimat la 6.000.

Cele mai citite

Candidatul PSD la Primăria Giurgiu, traseistul Nicolae Barbu, este și un stripper talentat

Fostul primar al municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, între 2012 și 2020, mai vrea un nou mandat din partea PSD, dar ceea ce se știe mai...

Acțiune masivă împotriva contrabandei și evaziunii fiscale. Aproape 100 de percheziții în toată țara

O operațiune masivă, cu 91 de percheziții și 25 de mandate de aducere, se derulează pe întreg teritoriul României, în scopul combaterii contrabandei, a...

Ciolacu știe mai bine decât ambasadoarea SUA când vom scăpa de vize. Ambasadoarea vorbea de anul 2025, Ciolacu e sigur de anul 2024. Tot...

Premierul Marcel Ciolacu are o versiune mai optimistă decât ambasadoarea SUA cu privire la momentul în care cetățenii României vor fi scutiți de vizele...
Ultima oră
Pe aceeași temă