15.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSportUNPR: Ponta a ieşit de mult de pe drumul corect, şi nu...

UNPR: Ponta a ieşit de mult de pe drumul corect, şi nu doar la raliuri

UNPR transmite printr-un comunicat că derapajul lui Victor Ponta la raliul Iaşiului în satul Cioca-Boca ar putea avea o încărcătură simbolică, adăugând că social-democratul a ieşit de mult de pe drumul corect, şi nu doar la cursele de maşini, potrivit NewsIn.

“Obişnuit până acum să iasă în decor doar la figurat, tânărul Ponta a fost protagonistul unui incident auto pe care îl regretăm şi care sperăm să nu se repete. Din păcate, am constatat că, inclusiv prin declaraţiile făcute după accident, Victor Ponta continuă să bată câmpii şi din nou se leagă de parlamentarii UNPR. Nu ştim dacă afirmaţiile sale trebuie puse pe seama şocului produs de incident sau pe seama obişnuinţei de a minţi fără nicio limită”, reacţionează uneperiştii faţă de un nou atac din partea preşedintelui PSD.

“Astfel, potrivit zicalei că gura păcătosului adevăr grăieşte, tânărul Ponta recunoaşte că, din punctul său de vedere, a fi parlamentar se rezumă la . Este păcat că asta este tot ceea ce a înţeles până acum din viaţă şi din politică actualul preşedinte PSD. Am vrea să credem că Victor Ponta va renunţa la politica buzunarului şi nu va mai fi atât de ahtiat după bani şi după funcţii. Însă faptul că ieşirea în decor a tânărului Ponta s-a produs într-o vale, în satul Cioca-Boca, ar putea avea şi o importantă încărcătură simbolică. Victor Ponta a ieşit de mult de pe drumul corect, o ia tot mai accelerat la vale şi îşi va încheia cariera politică într-un anonimat pe care îl merită cu prisosinţă”, transmite comunicatul UNPR.

Independenţii ironizează hobby-ul lui Ponta legat de raliuri şi spun că el nu merge în teritoriu pentru activităţi politice, ci pentru curse. “‘Vizitele lui sale în teritoriu sunt dictate exclusiv de programul Campionatului Naţional de Raliuri. De aceea, propunem celor din PSD să urmărească cu mare atenţie când şi unde sunt stabilite etapele acestei competiţii pentru a afla calendarul vizitelor în teritoriu ale tânărului Ponta. Însă, indiferent de ce se va întâmpla, îi urăm acestuia multă sănătate, mai multă prudenţă şi mult succces la raliuri”, conchid cei de la UNPR.

Victor Ponta şi partenerul său de raliu, Edwin Keleti, s-au răsturnat cu maşina în judeţul Iaşi, într-o etapă a campionatului naţional de raliuri. Ponta şi Keleti au scăpăt nevătămaţi, însă au fost nevoiţi să abandoneze cursa.

Cele mai citite

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Start la GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa!. PROGRAMUL COMPLET

Astăzi începe GRILLFEST, cel mai mare festival de barbeque din Europa, ce revoluționează cultura barbeque din România! Peste 50.000 de participanți sunt așteptați pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă