13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSportSondaj: Crin Antonescu, preferatul românilor pentru preşedinţie

Sondaj: Crin Antonescu, preferatul românilor pentru preşedinţie

Dacă duminică ar avea loc alegeri prezidenţiale, 31,4% din totalul votanţilor probabili l-ar vota pe Crin Antonescu, iar la alegerile parlamentare ar câştiga alianţa PSD+PC cu 37,1 %, potrivit unui sondaj realizat de GSS şi citat de realitatea.net.

Studiul a fost realizat în perioada 9-13 Septembrie 2010 la comanda PNL, pe un eşantion de 1093 de persoane de 18 ani si peste, iar interviurile s-au desfăşurat la domiciliul subiecţilor.

La întrebarea ce opinie aveţi faţă de următorii lideri politici?, diferenţa între opinia favorabilă şi nefavorabilă, majoritatea liderilor politici stau pe minus.

Victor Ponta -7,7%
Crin Antonescu -11%
Dan Diaconescu -24,9%
Dan Voiculescu -42,5%
Dinu Patriciu -51,2%
Traian Băsescu -59,5%
Elena Udrea -60%
Adriean Videanu -67,3%
Emil Boc -67,6%

La întrebarea: Dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, cu cine aţi vota?, 37,1 % din totalul votanţilor probabili au răspuns PSD+PC, 27,9% – PNL şi 14,6% PD-L. Partidul Poporului a fost numit de 8,6%, în faţa UDMR – care a primit 5,2% şi PRM – 3,1%.

Legat de acest rezultat din sondaj, Sever Voinescu, secretar PDL al Camerei Deputatilor, a comentat că, “este evident că PDL se află în cădere, că măsurile reformiste sunt dureroase şi că există o reacţie media negativă faţă de PDL, însă trebuie să ţinem cont de faptul că aceasta este doar o fotografie de moment, care este înşelătoare”.

În ceea ce priveşte preşedintele, 31,4% din totalul votanţilor probabili l-ar vota pe Crin Antonescu dacă duminică ar avea loc alegeri prezidenţiale. Urmează Victor Ponta, cu 27,1%, Traian Băsescu – 11%, Dan Diaconescu – 8,8%, Mircea Geoană – 6,8% şi C. V. Tudor – 4,2%.

Legat de poziţia sa în sondaj, preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat că nu se bucură de faptul că se află înaintea lui Traian Băsescu. “Faptul că există încredere în mine şi să înşel încrederea românilor prin faptul că nu pot să fac nimic pentru ei din cauza majorităţii puterii în Parlament, nu are cum să mă bucure”, a spus Dan Voiculescu.

Cât priveşte rezultatele slabe ai liderilor PDL în sondaj, liderul PC a spus că “dacă oamenii ăştia ar avea bun simţ sau un pic de conştiinţă, ar vedea că poporul nu-i mai doreşte. Politicienii aruncă cu lături în toată lumea şi cred că numai ei fac bine, cei dinaintea lor au făcut rău”.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Mai mult de 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România

Cel puțin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la granița cu Ungaria și România. Ei au murit în încercarea de a...

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...
Ultima oră
Pe aceeași temă