17.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSportPrimarul Falcă, acuzat de PSD că legalizează mita electorală prin acordarea unor...

Primarul Falcă, acuzat de PSD că legalizează mita electorală prin acordarea unor ajutoare financiare

Conducerea PSD Arad îl acuză pe primarul municipiului, Gheorghe Falcă, că “pregăteşte legal marea mită electorală” prin iniţierea unui proiect de hotărâre “care permite Primăriei să dea bani aproape oricui doreşte, sub forma ajutoarelor sociale de urgenţă”, potrivit Mediafax.

Preşedintele judeţean al PSD Arad, Dorel Căprar, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, “pregăteşte legal marea mită electorală”, prin acordarea unor ajutoare de urgenţă persoanelor aflate în situaţii excepţionale.

Conform liderului PSD Arad, proiectul este astfel redactat încât “permite Primăriei să dea bani aproape oricui doreşte, sub forma ajutoarelor sociale de urgenţă”, iar “decizia de a acorda sau nu ajutoarele stă în pixul celor din Primărie, ceea ce deschide calea abuzului şi traficului de influenţă pentru cumpărarea voturilor”.

“Este o nuanţă foarte importantă: proiectul de hotărâre nu spune cine are dreptul să primească subvenţii, ci cine «poate» să primească subvenţiile respective. Acest «poate» deschide calea abuzurilor. Niciunde nu există o ierarhizare obiectivă a celor care ar urma să beneficieze de sprijin. PDL a eliminat sau a restricţionat mare parte din subvenţiile acordate pe criterii clare şi nediscriminatorii populaţiei şi le-a înlocuit cu un sistem în care administraţia locală poate decide cui acordă şi cui nu acordă subvenţii. PDL şi-a propus să aducă populaţia în situaţia de a sta cu mâna întinsă, pentru a acorda apoi ajutoare condiţionate electoral”, a spus Căprar.

El a adăugat că “arădenii trebuie să fie foarte atenţi la acest dar otrăvit al administraţiei locale, pentru că sprijinul, care va fi probabil acordat anul viitor, nu va mai fi acordat după alegeri”.

“Credem că Gheorghe Falcă a promovat acest proiect pentru a cumpăra voturile unei populaţii care a ajuns cu largul concurs al său şi al PDL să trăiască în sărăcie”, a spus preşedintele PSD Arad.

În proiectul prezentat de liderul social-democrat se arată că se pot aloca “ajutoare de urgenţă pentru intervenţiile medicale ale căror costuri nu sunt acoperite sau compensate parţial de asigurările sociale de sănătate”. Suma maximă ce se acordă pentru această categorie este de 1.000 lei, iar beneficiari pot fi persoanele sau familiile al căror venit net pe membru de familie este de până la 1.500 de lei.

“Iată deci o categorie la care se poate integra aproape orice arădean care are probleme medicale. Pe de o parte, pentru că tot mai multe servicii medicale nu sunt acoperite de asigurările sociale de sănătate, pe de altă parte pentru că foarte puţine familii din Arad au un venit net pe membru de familie de peste 1.500 de lei”, a spus Căprar.

El a arătat că acelaşi tip de ajutor, până la limita de 300 de lei, se poate acorda şi pentru medicamente, iar diferite sume de bani pot fi alocate şi familiilor care au restanţe la plata cheltuielilor de întreţinere.

În proiect se mai arată că poate beneficia de 750 de lei, o dată pe an, “familia/persoana singură aflată în dificultate ca urmare a acoperirii cu prioritate din veniturile familiei/persoanei a contravalorii medicamentelor, tratamentelor medicale, cheltuielilor de întreţinere, impozitelor, taxelor, a altor cheltuieli strict necesare traiului zilnic, fiind în imposibilitate de a-şi achita din veniturile rămase hrana zilnică, dacă venitul pe membru de familie este mai mic de 1.000 de lei”.

“Marea reformă a PDL, în care se spune că va fi eliminat statul social, se transformă într-un sistem discreţionar, în care primarul decide cine are de mâncare şi cine suferă de foame, cine stă la căldură şi cine stă în frig. Noi credem că este un abuz grosolan şi ne vom opune prin toate mijloacele adoptării acestui proiect de hotărâre”, a conchis Dorel Căprar.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat că proiectul prevede acordarea de ajutoare persoanelor aflate în situaţii excepţionale.

“Primarul are dreptul legal să acorde astfel de ajutoare, dar proiectul stabileşte situaţiile şi condiţiile în care comunitatea poate ajuta persoane aflate într-o situaţie excepţională. Astfel de ajutoare se vor acorda doar în urma unor anchete sociale şi pe baza documentelor care să ateste situaţia în care se află persoana care solicită sprijin”, a declarat Drăghici.

Proiectul de hotărâre se află afişat la intrarea în Primăria Arad şi urmează să fie supus aprobării consilierilor într-una din şedinţele viitoare.

Cele mai citite

De ce a ratat Iulian Dumitrescu Grand Prix-ul de la Monaco

Prin faptul că i s-a prelungit, săptămâna trecută, controlul judiciar impus la 1 februarie 2024, baronul liberal de Prahova, Iulian Dumitrescu, a ratat...

CCR a amânat pentru 3 iunie sesizarea ICCJ în legătură cu legea privind prelungirea insolvenţei

Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 3 iunie, dezbaterile pe sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu Legea...

Revolut și Meridian Taxi au semnat un parteneriat pentru a crește flexibilitatea financiară a companiei care oferă servicii de mobilitate urbană

 Revolut Business și Meridian Taxi au încheiat un parteneriat care va contribui la creșterea flexibilității financiare a furnizorului de servicii de mobilitate urbană în...
Ultima oră
Pe aceeași temă