23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportPreşedintele Băsescu a ajuns la Santiago de Chile, unde participă la Summitul...

Preşedintele Băsescu a ajuns la Santiago de Chile, unde participă la Summitul CELAC-UE

Preşedintele României Traian Băsescu a ajuns la Santiago de Chile, unde participă la lucrările Summitului Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) – Uniunea Europeană (UE), care se desfăşoară în perioada 25 – 28 ianuarie, transmite Agerpres.

“Summitul CELAC – UE, aflat la a şaptea ediţie, se desfăşoară într-un context politic şi economic mult diferit faţă de cel al lansării parteneriatului UE – America Latină şi zona Caraibilor. Tema summitului de anul acesta o reprezintă investiţiile, ca pilon important al parteneriatului CELAC – UE, Uniunea Europeană fiind cel mai mare investitor în regiune”, a precizat Administraţia Prezidenţială.

Summitul se va concentra, în principal, pe discuţii privind promovarea investiţiilor în vederea dezvoltării durabile a comunităţilor locale, explorarea posibilităţilor de dezvoltare a dialogului CELAC – UE în materie de bune practici în domeniul investiţiilor şi al responsabilităţii sociale corporatiste (CSR), încurajarea consolidării Facilităţii de Investiţii America Latină, dar şi noua Strategie UE – Caraibe şi stabilirea unor facilităţi specifice care să susţină investiţiile în Caraibe.

Şeful statului efectuează, în perioada 25 – 30 ianuarie, o vizită în America Latină, prilej cu care va participa la lucrările Summitului Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) – Uniunea Europeană (UE), la Santiago de Chile (Republica Chile) şi va face o vizită oficială în Republica Peru.

Este prima vizită în calitate de şef de stat pe care Traian Băsescu o efectuează în America Latină.
Potrivit Preşedinţiei, delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele Băsescu în această vizită în America Latină este formată din ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, cinci consilieri ai şefului statului, ambasadorul României în Republica Chile, Florin-Angelo Florian, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei României în Republica Peru, Ştefan Nicolae, precum şi reprezentanţi ai Compartimentului Protocol din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi ai Serviciului de Pază şi Protecţie.

Cele mai citite

Descoperă beneficiile consumului de produse artizanale

Într-o lume dominată de producția industrială și de alimentele procesate, produsele artizanale reprezintă o răsplată pentru cei care apreciază gustul autentic, calitatea superioară și...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

FOTO. Nicușor Dan plantează copaci în campanie, dar lasă iarba înaltă de peste un metru, în centrul Capitalei. Ciucu îi calcă pe urme primarului...

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să arate, în campania electorală, că este preocupat de spațiile verzi, filmându-se plantând copaci, în timp ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă