14.3 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Cum a răspuns Ministerului Sănătății apelului mai multor ONG-uri privind educația sexuală în școli

Ministerul Sănătății a precizat că susține introducerea educației sexuale ca disciplină obligatorie în programa școlară, dar și elaborarea unui plan strategic pentru educației sexuală în școli, potrivit unui comunicat al mai multor ONG-uri. Precizările Ministerului vin la cererea Coaliției pentru Egalitate de Gen (10 organizații neguvernamentale) și a Asociației Sexul versus Barza, care a lansat un apel la de urgență pentru educație sexuală în școli. 

Astfel, ministerul a comunicat reprezentanților ONG-urilor că apreciază implicarea societății civile în asigurarea unui cadru adecvat educației copiilor și asigurarea accesului copiilor la informații cu privire la educație sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate a natalității din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani.

Citește și: ONG-urile cer educație sexuală în școli

Ministerul Sănătății a comunicat că este de acord că introducerea în curricula școlară în mod obligatoriu a orelor de educație sanitară poate preveni apariția bolilor atât la nivel de individ, cât și la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor și metodelor de prevenire a acestora.

„Deși există diverse organizații și asociații care contestă obligativitatea introducerii orelor de educație sanitară și care susțin că la aceste ore de educație sanitară este total nepotrivită educația sexuală a copiilor, Ministerul Sănătății susține că este o măsură obligatorie și oportună pentru dezvoltarea sănătoasă a generațiilor viitoare”, se subliniază în răspunsul transmis ONG-urilor.

În acest sens, Ministerul Sănătății va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educației pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătății publice.

La sfârșitul lunii septembrie, a fost lansat un apel de urgență pentru educație sexuală în școli la inițiativa Coaliției pentru Egalitate de Gen (10 organizații neguvernamentale) și a Asociației Sexul versus Barza, apel susținut de alte 56 de organizații neguvernamentale, printre care Consiliul Național al Elevilor (CNE), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Ultima oră
Pe aceeași temă