12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSportPonta: În fiecare luni vreau să avem dezbateri cu Opoziţia

Ponta: În fiecare luni vreau să avem dezbateri cu Opoziţia

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat că doreşte să adopte modelul Parlamentului britanic şi să organizeze dezbateri cu Opoziţia în fiecare zi de luni, potrivit b1.ro

Acesta a precizat că a vorbit în acest sens cu Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu şi că iniţiativa va fi încercată, însă că nu ştie dacă va avea succes.

“Am vorbit cu domnii Zgonea şi Antonescu şi vreau să încercăm – nu ştiu dacă reuşim – să am, ca în Parlamentul britanic, lunea după-amiaza o oră jumăte, două ore, de dezbateri cu opoziţia, după care eventual seara să am o apariţie publică”, a declarat Ponta, la Realitatea TV.

Victor Ponta a mai spus că în timpul dezbaterilor se vor prezenta măsurile adoptate în plan guvernamental.

Citeşte şi: Cât va dura armistiţiul dintre Băsescu şi Ponta

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă