32.1 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSportPe ce va cheltui Senat banii anul acesta

Pe ce va cheltui Senat banii anul acesta

Conducerea Senatului a aprobat, luni, un memorandum privind lista investiţiilor propuse pentru 2016. Astfel, pe listă sunt trecute lucrări şi servicii de proiectare prioritare pentru acest an, precum  finalizarea lucrărilor la o copertină de protecţie la una dintre intrările din instituţie, precum şi reparaţii la două lifturi, informează Agerpres.

Cheltuielile vor fi pentru lucrări de contorizare utilităţi – lucrări de contorizare a consumurilor de energie electrică aferente garajului Senatului, la copertina de protecţie pentru intrarea B3 (pentru presă şi personal), pentru amenajarea unei platforme, pentru finalizarea unui balcon, soclu faţadă şi reparaţii capitale la două lifturi. 

Pentru copertina de protecţie sunt alocaţi 230.000 lei, scopul fiind acela de a proteja intrarea de desprinderea unor fragmente din faţadă. 

Pentru finalizarea balconului se vor cheltui 555.000 lei, iar 500.000 lei vor fi alocaţi pentru punerea în funcţiune a unuia dintre lifturi care asigură “transportul pe verticală al demnitarilor”. O sumă de 333.000 lei este destinată pentru reparaţia capitală a celui de-al doilea lift care va fi dotat cu “echipament, parte componentă a sistemului de acces-evacuare, în situaţii speciale, a membrilor CSAT în obiectivul dispus la Palatul Parlamentului”. 

 

Cele mai citite

Zelenski participă în Singapore la conferinţa Shangri-La Dialogue. Ce va discuta cu Lloyd Austin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă în Singapore pentru conferinţa Shangri-La Dialogue, unde se va întâlni cu secretarul american al apărării Lloyd Austin,...

MAE anunță că s-a autosesizat privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe(MAE) anunță, sâmbătă dimineața, că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone,...

Zelenski participă în Singapore la conferinţa Shangri-La Dialogue. Ce va discuta cu Lloyd Austin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă în Singapore pentru conferinţa Shangri-La Dialogue, unde se va întâlni cu secretarul american al apărării Lloyd Austin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă