-0.8 C
București
sâmbătă, 29 ianuarie 2022
AcasăSportKlaus Iohannis, despre referendum: Am lăsat-o mai încet, dar nu am abandonat...

Klaus Iohannis, despre referendum: Am lăsat-o mai încet, dar nu am abandonat ideea

După ședința de bilanț a Ministerului Public, Klaus Iohannis a declarat jurnaliștilor, în legătură cu referendumul despre care a vorbit mai demult, că „a lăsat-o mai încet, dar nu a abandonat ideea”.

„Dacă s-ar grația corupții, ar fi un lucru foarten grav. Este foarte important de văzut faptul că societatea a devenit una activă. Cu referendumul am lăsat-o mai încet, dar nu am abandonat ideea”, a precizat Klaus Iohannis după ședința de bilanț.


După războiul la scenă deschisă din perioada adoptării ordonanței de urgenţă 13/ 2017, relațiile dintre președintele Klaus Iohannis și liderul PSD, Liviu Dragnea, par să treacă printr-o nouă fază. Şeful statului amână referendumul pe tema anticorupției, iar PSD a îngropat discuția despre imunitatea prezidențială și a amânat referendumul pentru familia tradițională. De asemenea, cele două tabere ar fi purtat discuții despre șefia Serviciului de Informații Externe (SIE), cu mențiunea că PSD a dezmințit existența unui acord final.

Primul episod al noii etape a avut loc la depunerea jurământului de patru noi miniștri ai Cabinetului Grindeanu, remanierea fiind acceptată rapid de președinte, care a caracterizat-o drept o „mișcare bună”. A urmat o discuție în particular a şefului statului cu premierul și liderul PSD. Până aici, nimic ieșit în comun, se poate vorbi cel mult despre o schimbare de atmosferă și de respectarea unor proceduri.

Strategia lui Iohannis

Ulterior, însă, au apărut tot mai multe  informații neoficiale potrivit cărora președintele Klaus Iohannis nu va organiza, cel puțin deocamdată, referendumul privind continuarea luptei anticorupție. Informațiile venite din zona Palatului Cotroceni sau din PNL merg pe ideea că șeful statului vrea să recurgă la acest demers doar dacă PSD reia modificările la Codul Penal. „Cred că, în acest moment, este foarte bine să existe o monitorizare atentă a Guvernului , a majorităţii parlamentare pe teme de Justiţiei, pentru că arsenalul lor este inepuizabil când vorbim de ciuntirea Justiţiei, însă cred că oportunitatea unui referendum trebuie decisă de Preşedinţie. Acest referendum poate fi organizat şi mai încolo, n-aş simţi nevoia organizării unui referendum imediat“, a comentat Alina Gorghiu, fost președinte PNL.

Klaus Iohannis a anunțat pe 23 ianuarie că va organiza un referendum, iar OUG 13/2017 a fost anulată pe 5 februarie. Pe 7 februarie, președintele anunța că, imediat după ce va primi răspunsul Parlamentului, va convoca referendumul. Cu alte cuvinte, scenariul referendumului rămăsese valabil chiar dacă PSD renunțase la modificarea legislației penale. Pe 13 februarie a primit avizul Parlamentului în acest sens, iar pe 14 februarie șeful statului a promis că va anunța întrebarea „în zilele următoare”, fapt care nu s-a întâmplat. 

 

Cele mai citite

Cronologia nu înseamnă progres 

Astăzi, manierele, cultura, principiile morale au ajuns să formeze o recuzită la fel de ruginită și desuetă, precum armura cavalerului tristei figuri, în ochii celor care au căzut definitiv în gaura neagră a...
Ultima oră
Pe aceeași temă