25 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSportIliescu: În 1990, Coposu m-a invitat să devin membru al PNŢCD. Nu...

Iliescu: În 1990, Coposu m-a invitat să devin membru al PNŢCD. Nu m-a tentat

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că în 1990 seniorul ţărănist Corneliu Coposu i-a adresat invitaţia de a deveni membru al PNŢCD, dar că a declinat oferta, potrivit Mediafax.

„Era în perioada acelor ani de început, în 1990. Domnul Coposu mi-a făcut-o (invitaţia – n.r.). El a murit prin ’96. Deci, în perioada respectivă, în cadrul unor dialoguri, la un moment dat mi-a făcut invitaţia, mai pe la începutul dialogurilor noastre. Eu încă nu abordasem o poziţie activă de implicare a mea în structuri de partid, mai ales că aveam şi o anumită postură în poziţia pe care o aveam şi dânsul mi-a făcut o asemena ofertă. I-am mulţumit…”, a relatat Iliescu.

Întrebat dacă la momentul respectiv Coposu îi oferise o poziţie în Senat, Iliescu a negat, precizând că seniorul ţărănist îl invitase să devină membru al PNŢCD.

Iliescu a spus că nu a fost tentat să accepte invitaţia lui Coposu.

„Nu aveam aceleaşi repere şi aceeaşi platformă de gândire şi apoi se născuse din Revoluţie o structură, nu era încă o structură politică de partid, dar care a reflectat o anumită orientare, gândire, platformă care apoi s-a concretizat în activitatea propriu-zisă a FSN şi a partidului FSN care s-a născut după aceea. Şi am fost co-părtaş la această proiecţie”, a mai spus Iliescu.

Cele mai citite

Raed Arafat: Incendiul uriaș de vegetație din Maramureș a fost localizat. Situația este sub control

Aproape 300 de pompieri veniți din 5 județe au intervenit. De asemenea, MApN a trimis două avioane Spartan Șeful DSU a anunțat, într-o intervenție...

Lasconi cere să se facă lumină pe cerul cu drone al României

Președinta USR le-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Marcel Ciolacu să explice prezența dronelor ruseşti care au intrat pe teritoriul României Într-o postare pe...

Sfânta Maria Mică. Nașterea Luminii Divine

Biserica catolică și cea ortodoxă sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului în ziua de 8 septembrie Sfânta Maria Mică este o zi de sărbătoare creștină care prăznuiește...
Ultima oră
Pe aceeași temă