13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSportFotbalPSG cere intervenția FIFA în cazul Mbappe. Real Madrid, acuzată de joc...

PSG cere intervenția FIFA în cazul Mbappe. Real Madrid, acuzată de joc „murdar”

Clubul francez PSG vrea să depună o plângere oficială la FIFA, acuzând că Real Madrid s-a înțeles cu Kylian Mbappe pentru ca acesta să vină în capitala Spaniei liber de contract.

Continuă telenovela din jurul transferului superstarului francez Kylian Mbappe. După ce atacantul a refuzat să semneze prelungirea contractului cu PSG, scadent în vara lui 2024, șefii de pe Parc des Princes au de gând să ceară sancționarea clubului spaniol Real Madrid pentru că l-ar fi contactat fără acordul lor pe Mbappe, încălcând astfel regulamentul FIFA.

Potrivit celor de la PSG, există mai multe dovezi care arată că Mbappe s-a înțeles deja cu Real Madrid. În primul rând, există scrisoarea pe care Mbappe a trimis-o clubului în luna iunie, în care anunța că nu-și va reînnoi contractul, deși nu era necesar să facă acest lucru. În al doilea rând, în ciuda faptului că PSG i-a cerut lui Mbappe, prin intermediul unei alte scrisori, să își clarifice situația până la 31 iulie, jucătorul a refuzat să facă acest lucru.

De asemenea, PSG consideră că, prin faptul că nici măcar nu a luat în considerare oferta venită din Arabia Saudită, care îi garanta transferul gratuit la Real Madrid anul viitor, Mbappe a arătat că a convenit deja un contract cu clubul spaniol pentru vara lui 2024. Potrivit francezilor, madrilenii îi vor oferi lui Mbappe o primă de instalare colosală, de 160 de milioane de euro.

Chestionat cu privire la plângerea pe care PSG vrea să o depună la FIFA, antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, a spus: „Nimic nu mă surprinde. Nu ştiu nimic despre această chestiune. Este ceva politic în care nu vreau să intru. Las deoparte politica”.

PSG nu l-a inclus pe Mbappe în lotul pentru turneul de pregătire pe care îl efectuează în Japonia. În acest moment, jucătorul de 24 de ani se antrenează la centrul de la Poissy, alături de alţi „renegați”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă