25.3 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSportFotbalFRF pune piciorul în prag. Interzis la „fente” din sezonul următor

FRF pune piciorul în prag. Interzis la „fente” din sezonul următor

Comitetul Executiv al FRF a hotărât în unanimitate ca începând din sezonul 2023/2024 să aplice sancțiuni dure antrenorilor care își „închiriază” licența Pro.

Cazuri precum cele ale lui Mihai Pintilii, Marius Croitoru sau Andrei Prepeliță, în care un antrenor care nu posedă licența Pro conduce de facto o echipă de primă ligă, vor deveni istorie din sezonul următor.

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a anunțat o serie de măsuri dure pentru „antrenorii din umbră” și cluburile care se folosesc de licențele Pro ale altor tehnicieni. Astfel, începând cu sezonul 2023/2024, antrenorii care vor încheia un contract cu un club fără însă a-și exercita funcția („închiriatul” licenței Pro) vor fi amendați cu 20.000 de lei și vor primi o suspendare de 2 ani. La fel vor păți și cei care exercită în fapt funcția pentru care nu dețin licența necesară. Aceștia vor fi sancționați conform prevederilor regulamentare în vigoare și vor primi o amendă de minimum 25.000 de lei.

Nu va scăpa nici clubul. Acesta va fi considerat ca fiind cel care a instigat la comiterea acestor abateri și va primi o amendă de 200.000 de lei. În cazul recidivei sumele se vor dubla, însemnând că penalitățile pot ajunge chiar și la 400.000 lei.

Unul dintre cazurile cele mai mediatizate de antrenori fără licenţa Pro de la nivelul primei ligi este cel al lui Mihai Pintilii, care pregăteşte echipa FCSB, dar nu stă pe banca tehnică la meciurile oficiale. Până de curând, antrenorul din acte al roș-albaștrilor a fost Leo Strizu, care și-a anunțat însă demisia la sfârșitul săptămânii trecute. Recent, Pintilii a fost sancţionat cu 4 etape de suspendare şi 6.800 de lei de Comisia de Disciplină a FRF.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană

Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...

INS: Producția industrială a scăzut cu 3,3% în primele cinci luni din 2026

Producția industrială a României a înregistrat un recul de 3,3% în primele cinci luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit...

Canicula din iunie a provocat cel puțin 12.000 de decese în Europa

Cel puțin 12.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în aproximativ zece state europene în urma valului de caniculă care a afectat continentul la...
Ultima oră
Pe aceeași temă