26.9 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăBNR prezintă astăzi noul raport privind inflația. Banca centrală anunță o „corecție...

BNR prezintă astăzi noul raport privind inflația. Banca centrală anunță o „corecție descendentă substanțială”

Banca Națională a României prezintă joi, 13 august, Raportul asupra inflației, ediția august 2026.

Guvernatorul Mugur Isărescu va susține o conferință de presă în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai recente estimări privind evoluția prețurilor.

BNR anticipează o scădere importantă a ratei anuale a inflației în trimestrul al treilea, după ce efectele directe ale eliminării plafonării prețului energiei electrice, precum și cele ale majorării TVA și accizelor se vor diminua.

Inflația ar urma să scadă semnificativ în trimestrul al treilea

Consiliul de administrație al BNR a aprobat luni noul raport, care include datele și informațiile disponibile până la momentul elaborării prognozei.

„În ședința de astăzi (luni – n.r), Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția august 2026, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile. Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflației va cunoaște o corecție descendentă substanțială în trimestrul III 2026, așa cum s-a anticipat anterior, pe fondul epuizării efectelor directe ale eliminării plafonului la prețul energiei electrice și ale majorării cotelor de TVA și a accizelor. Totodată, după o evoluție ușor fluctuantă în trimestrul IV 2026, ea este așteptată să descrească gradual, reintrând la finele anului 2027 în interiorul intervalului țintei, sub impactul efectelor de bază dezinflaționiste asociate creșterilor recente de prețuri antrenate de șocul energetic, precum și în condițiile intensificării presiunilor dezinflaționiste ale factorilor fundamentali, îndeosebi a celor din partea deficitului de cerere agregată; acesta va continua să se adâncească în perspectivă apropiată, coborând la valori mai joase decât cele anticipate anterior – în contextul corecției bugetare, dar și al crizei energetice globale – și se va restrânge treptat ulterior”, se arată în comunicatul BNR.

Prognoza pentru finalul lui 2026, majorată

În cea mai recentă prognoză disponibilă înaintea raportului din august, BNR a majorat estimarea privind inflația de la sfârșitul lui 2026 la 5,5%, față de 3,9% în prognoza precedentă.

Pentru finalul anului 2027, banca centrală estima o rată a inflației de 2,9%.

Noul raport ar putea aduce însă actualizări ale acestor estimări, în funcție de evoluția recentă a prețurilor, a energiei, a politicii fiscale și a cererii interne.

Presiunile dezinflaționiste ar urma să se accentueze

BNR anticipează că ajustarea bugetară și reducerea cererii agregate vor contribui la temperarea presiunilor asupra prețurilor.

Banca centrală estimează că inflația va reveni, până la sfârșitul lui 2027, în intervalul asociat țintei sale.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

21 de companii, amendate de Consiliul Concurenței cu 83,2 milioane de lei pentru fixarea prețurilor la produse agricole

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi în valoare totală de 83,2 milioane de lei, echivalentul a 15,87 milioane de euro, pentru 21 de companii acuzate...

Nadia Comăneci l-a elogiat pe David Popovici! Mesaj emoționant după noul titlu european

Nadia Comăneci a transmis un mesaj de apreciere pentru David Popovici, după ce înotătorul român a cucerit medalia de aur în proba de 100...

Romsilva, drept la replică după acuzațiile ministrului Mediului privind Contractul Colectiv de Muncă

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva susține că prevederea din Contractul Colectiv de Muncă referitoare la asigurarea unor mijloace de transport pentru acțiuni sindicale...
Ultima oră
Pe aceeași temă