Cristian Romero va ajunge la Atletico Madrid, după ce clubul spaniol a ajuns la un acord cu Tottenham pentru transferul fundașului argentinian.
Atletico Madrid a câștigat cursa pentru transferul lui Cristian Romero, fundaș dorit și de Inter, echipa pregătită de Cristi Chivu.
Formația pregătită de Diego Simeone a ajuns la un acord cu Tottenham, iar internaționalul argentinian este foarte aproape de a deveni oficial jucătorul madrilenilor.
Potrivit presei din Spania, transferul se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro, dintre care 35 de milioane reprezintă suma fixă, iar alte cinci milioane de euro sunt prevăzute sub formă de bonusuri.
Romero este așteptat la Madrid pentru efectuarea vizitei medicale și semnarea contractului.
Inter nu a reușit să finalizeze transferul lui Romero
Cristian Romero s-a aflat și pe lista de transferuri a celor de la Inter, însă italienii nu au reușit să încheie mutarea.
Conform informațiilor apărute în presa spaniolă, Inter ajunsese la un acord cu Tottenham privind suma de transfer, însă nu a putut să îi ofere fundașului condițiile financiare solicitate.
Clubul italian avea nevoie să renunțe la cel puțin un jucător cu salariu important pentru a-i putea satisface pretențiile, lucru care nu s-a concretizat la timp.
În cele din urmă, Romero a ales Atletico Madrid, echipă pe care o considera prima opțiune și unde va lucra sub comanda conaționalului său, Diego Simeone.
Campion mondial cu Argentina în 2022, fundașul a fost și în vara trecută principala țintă a lui Atletico, însă atunci negocierile au eșuat din cauza cerințelor financiare ale lui Tottenham.
Presa spaniolă notează că transferul lui Romero ar putea avea un impact și asupra viitorului lui Julian Alvarez. Cei doi sunt colegi la naționala Argentinei și au o relație apropiată, iar oficialii lui Atletico speră că sosirea noului fundaș îl va convinge pe atacant să rămână la Madrid.
Julian Alvarez este dorit de Barcelona, însă Atletico a respins deja o ofertă de 100 de milioane de euro și a transmis că fotbalistul, aflat sub contract până în 2030, are o clauză de reziliere în valoare de 500 de milioane de euro.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!