Economistul şi istoricul american Edward Luttwak este şi cel mai cunoscut specialist în strategie şi geopolitică din lume. Politician şi strateg militar cunoscut în întreaga lume, istoric şi crescător de bovine, Edward Luttwak este căutat de oameni foarte puternici care plătesc sume enorme pentru sfaturile lui. Puternicii lumii îl caută pentru situaţii neobişnuite. Cum se face că acest emigrant român în vârstă de 72 ani, dintr-un cartier de la periferia Washingtonului, le oferă previziuni pe care nu le pot obţine în altă parte?
Prim-ministrul din Kazakhstan vrea să găsească un mijloc de a scăpa de ruşii etnici dintr-un oraş de la frontiera de nord, un guvern asiatic vrea un plan pentru formarea noilor servicii de informaţii, o societate chimică italiană vrea reglementarea unui proces cu o comunitate locală asupra azbestului, un grup de cetăţeni din Tonga vrea alungarea braconierilor japonezi de delfini din apele de coastă.
Thomas Meaney, jurnalistul The Guardian care i-a realizat portretul lui Edward Luttwak, relevă că acesta este un „mare strateg” care îşi distribuie ideile în lumea întreagă. Cărţile şi articolele sale sunt apreciate de profesori universitari, de ziarişti, oameni de afaceri, ofiţeri şi prim-miniştri. Cartea sa din 1987 intitulată „Strategia – logica războiului şi a păcii” a devenit un text studiat în universităţi şi academii militare de pe tot globul. Munca sa oficială de consilier pentru guvernul american a fost salutată de generali şi secretarii de stat şi este o figură familiară ministerelor, în paginile marilor ziare şi la televiziunea italiană.
Edward Luttwak crede că principiile care conduc piaţa sunt antiteza a ceea ce el numeşte „logica strategiei”, adică să faci lucrurile cel mai puţin eficace posibil pentru a câştiga un ascendent asupra duşmanului tău prin confuzie. Dacă batalionul tău de tancuri are de ales între o rută bună şi una rea, ia ruta cea rea, spune Luttwak. Dacă poţi, divizează escadroanele de vânătoare pe două port-avioane în loc de unul şi apoi iroseşte carburantul. Şi dacă doi din duşmanii tăi se înfruntă în Siria, aşază-te şi închide-ţi averea.
Logica strategiei
Întrebat de ce este interesat de strategie, Edward Luttwak a declarat că „strategie este să decelezi punctele de reîntoarcere. Politica este prea previzibilă. Strategia este să fii imprevizibil”. Ce se întâmplă dacă toate armatele din lume respectă logica strategiei? Aşa ceva nu se va petrece niciodată, subliniază acesta, „pentru că majoritatea oamenilor nu reuşesc să-şi stăpânească emoţiile. Strategia este controlul propriilor emoţii, dar şi al emoțiilor altora”.
În ultimii 30 de ani, Edward Luttwak a aplicat propria strategie – un soi de firmă de securitate one-man care furnizează soluţii pe măsura problemelor foarte dificile. În lunga sa carieră, Luttwak a fost solicitat de preşedintele Mexicului pentru a-l ajuta să elimine o bandă de stradă care incendia automobilele turiştilor în oraşul Mexicalli. Dalai Lama l-a consultat pe tema relaţiilor cu China, guverne europene l-au angajat pentru consilii privind eliminarea Al Qaeda, iar armata americană i-a comandat să aducă la zi manualul său de contrainsurecţie.
În perioada Războiului Rece, Edward Luttwak a fost adesea identificat „intelectual al apărării” (universitari care au servit puterii, plecând de la grupuri de reflecţie la academii militare, cu frescele lor elaborate proiectând diapozitive cu apocalipsa nucleară).
Leon Wieseltier, scriitor, critic, filosof şi editor, care l-a întâlnit pe Luttwak în anii perioadei Reagan, declară că „Majoritatea intelectualilor apărării sunt trei sferturi apărare şi un sfert intelectuali, dar Edward nu era o persoană care citise puţin din Tacit şi acum lucra la Pentagon. Ştia toate limbile, geografie, culturi, istorii. Este umanistul cel mai bizar pe care l-am întâlnit vreodată”.
Un ghid de referinţă
În afara Washingtonului, Luttwak este cunoscut mai ales pentru scrierile sale. Reputaţia se bazează mereu pe cartea din 1968, „Lovitura de stat: ghid practic”, publicată când el avea 26 ani şi scrisă când era consultant la Londra în domeniul petrolului.
Cartea explică în detaliu cum se poate prelua puterea în diverse tipuri de state, este însoţită de hărţi elaborate şi o tipologie de comunicări victorioase (romantic/liric, mesianic, nepregătit) scoase din loviturile africane reuşite. Lucrarea a fost salutată de John le Carre şi supraexaminată de critici atât de dreapta, cât şi de stânga. „Suspectăm că, asemenea lui Machiaveli, el iubeşte adevărul nu doar pentru că este adevărat, dar şi pentru că şochează naivii”, scrie Eric Hobsbawm. Pentru Luttwak, cel mai bun semnal a venit în 1972, când generalul Mohammad Oufkir a fost asasinat în timpul unei tentative de lovitură de stat contra regelui Hassan, în Maroc – o copie plină de sânge a „Loviturii de stat” a fost găsită sub cadavrul generalului.
Merrill McPeak, fost şef de Stat Major al armatei aerului a SUA, care a cerut avizul lui Luttwak în 1990 în legătură cu planificarea bombardamentelor din Irak în timpul primului război din Golf, declara despre Luttwak că „principalul său atu este că ştie mai mult decât toată lumea”.
Într-o lume unde aproape fiecare guvern naţional utilizează „consultanţi strategici”, serviciile lui Luttwak au crescut în valoare şi VIP-urile plătesc sume fabuloase pentru sfaturile lui. Când discută despre clienţii lui ai impresia că trece de la un guvern la altul, dar neobişnuit este că atâţia oameni puternici îl caută.
Coleg cu „Prinţul tenebrelor“
Luttwak a venit prima oară la Washington în 1969. După studii la LSE, el l-a urmat pe colegul său de cameră Richard Perle – eminenţa cenuşie neoconservatoare şi consilier al preşedinţilor Ronald Reagan şi George W. Bush, cunoscut în presă ca „Prinţul tenebrelor” – şi a lucrat pentru un grup de reflecţie asupra Războiului Rece care a cerut Comitetului să menţină o politică prudentă de apărare. Prezidat de fostul secretar de stat american Dean Acheson, Comitetul era menit să ambaleze propunerile strategice mai virulente în limbajul securităţii şi al necesităţii. Acum, Luttwak găseşte Washingtonul un „agreabil oraş anodin”, dar îl detesta când a venit. „Îmi amintesc faptul că am mers la un restaurant preferat de Kissinger, Sans Souci, şi am mâncat alimente refuzate de prizonierii de război italieni. Dacă i s-ar fi propus lui Edward să fie secretar de stat, Luttwak nu ar fi spus nu, dar nu voia să fie un birocrat. El voia acces la putere fără să treacă prin etape”, declară Perle. Iar Paul Wolfowitz, alt arhitect al războiului din Irak, care a fost şi el membru al Comitetului lui Acheson, estima că Luttwak „are un mod de gândire în afara grupului, dar este atât de departe în afara lui încât trebuie pus un filtru”.
Biroul lui Luttwak, scrie autorul articolului din Guardian, Thomas Meaney, conţine în majoritate o bibliotecă, dar pe rafturi se află expuse ostentativ caschete, pistolete şi piese de artilerie, un certificat pentru a-l felicita pentru contribuţia la conceperea armei israeliene M-47. Luttwak petrece multă vreme la calculator, urmăreşte ştiri de pretutindeni şi le interpretează ca pe o comedie în curs. Când insurgenţii Huthi din Yemen au invadat oraşul-port Aden, el comenta că „este ca şi cum Highlanders scoţieni se plimbau cu arme de foc în Mayfair”. Şi a precizat că „nu i-am dat lui George W. Bush credit pentru ceea ce a făcut în Orientul Mijlociu. Nu ştiam la acea vreme că era un geniu strategic care îl depăşeşte pe Bismark. El a declanşat un război religios între şiiţi şi sunniţi care va dăinui în regiune pentru viitorii 1.000 ani. A fost o lovitură!”.
Luttwak este un expert care poate explica unui prim-ministru capacităţile balistice ale rachetelor Tomahawk, dar care poate dezbate cu cow-boys bolivieni metodele de creştere a taurilor şi multe alte lucruri. Luttwak a scris în media americană despre viitorul musulmanilor în Europa, în contextul valului de refugiaţi şi despre războiul din Siria şi războiul Rusiei.
Un mare erudit
Munca istorică a lui Luttwak are respectul experţilor academici. „Edward a deschis un nou câmp academic asupra frontierelor romane”, susţine G.W. Bowersock referindu-se la cartea acestuia „Marea strategie a Imperiului Roman”.
„Ceea ce îl face un mare erudit este că munca sa practică şi erudiţia se alimentează constant una pe alta.” Luttwak a scris alte 14 volume, mergând de la studii ale capitalismului american la armata israeliană, dar este bine cunoscut pentru insurecţiile sale jurnalistice. Pentru revista Prospect, el a comentat că Orientul Mijlociu nu are nici o importanţă strategică şi „societăţile sale înapoiate” ar trebui ignorate, iar în New York Times a comentat savuros debutul războiului în Siria pentru că duşmanii Americii se bat între ei.
Amintiri din România
Prima amintire a lui Edward este de la vârsta de 3 ani, pe umerii unui soldat al Armatei Roşii care era găzduit în casa părinţilor lui, în regiunea Banat, unde tatăl său era un negustor cunoscut. Luttwak a crescut vorbind româna şi franceza, dar limba sa maternă, care era curentă în rândul populaţiei evreieşti din regiune, era germana.
Cea mai mare ameninţare pentru familia Luttwak, atunci când războiul a luat sfârşit, au reprezentat-o rușii, nu germanii. Ca om de afaceri cu capital, tatăl lui Edward risca să piardă tot. Familia a fost expediată cu ultimele feriboturi spre Sicilia, unde tatăl lui Edward a intrat în comerţul cu portocale şi a evitat cu succes mafia locală.
Milano, Londra, Washington
După Sicilia, familia a mers la Milano, unde Edward s-a simţit înstrăinat şi intra în lupte la şcoală. „Îmi pierdusem toţi prietenii din Palermo, m-am trezit în mjlocul unei bande de copii foarte burghezi.” Părinţii au decis să-l trimită la un pension evreiesc, Carmel College din Oxfordshire. Acolo, Edward s-a bătut şi mai mult cu colegii, dar englezii aveau o atitudine diferită faţă de lupte, nu erau doar tolerate, ci erai respectat pentru asta.
În 1957, la vârsta de 15 ani, a părăsit şcoala, temporar a rupt legătura cu părinţii şi a mers la Londra, unde a lucrat într-un salon de ceai din Piccadilly şi s-a înrolat în Honorable Artillery Company, un regiment teritorial de cartier din Londra. Luttwak pretinde că a luat parte pentru prima oară la o acţiune militară în 1958, în jungla din Borneo de Nord, unde o mică forţă britanică fusese trimisă pentru o operaţiune clandestină de susţinere a indigenilor Dayaks contra comuniştilor chinezi. Luttwak susţine că a participat la multe evenimente semnificative ale epocii de după război, plecând de la decizia de lansare a cocktailurilor Molotov asupra tancurilor sovietice în timpul Primăverii de la Praga sau de la eliberarea ostaticilor americani din Iran, în 1981.
Despre Europa şi refugiaţi
Acest istoric al lumii vechi este bogat şi a câştiga bani a devenit pentru Luttwak un fel de a petrece timpul, iar creşterea bovinelor este tentativa sa de a-l face să curgă cât mai arhaic posibil. Pentru jurnalistul publicaţiei britanice, el a precizat: „Nu sunt în mod special un servitor al statelor, prefer popoarele şi clanurile. Dar după 9/11 am vrut să fac ceva nou pentru America”. „Acum nu mai este cazul şi în loc de asta am primit un apel de la Nicolo Pollari”, fost şef al agenţiei de informaţii militare a Italiei, care mi-a spus: Edward, ştiu ce facem, dar vreau să faci ceea ce noi nu facem”.
Guvernul elveţian a ajutat la finanţarea unei operaţiuni italiene de securitate pentru împiedicarea intrării în Europa a Al Qaeda. Luttwak declară că a început să identifice principalele puncte prin care intrau membrii Al Qaeda în Europa şi în fiecare din aceste puncte a pus în acţiune un plan minuţios conceput. Pentru a face faţă agenţilor intraţi în Sicilia cu nave, Luttwak a organizat o reuniune a primarilor în cinematografe din apropierea porturilor. Însoţit de unul din amicii cei mai apropiaţi din copilărie, politicianul Calogero Mannino, Luttwak a organizat o serie de reuniuni cu skipperii (călăuze) şi a explicat că pentru a urma instrucţiunile sale nu trebuie să intre în nici un fel de probleme, nici cu mafia, nici cu guvernul. „Le-am spus căpitanilor de nave că trebuie să întoarcă toată lumea de unde a plecat”.
În cadrul activităţii pentru italieni, Luttwak pretinde că a condus operaţiuni în Trieste şi în oraşul austriac Klagenfurt. În oraşul portuar italian Bari, munca lui a constat în sprijinire poliţiştilor să ţină deoparte mafia locală, care ajuta călăuzele albaneze să aducă agenţii Al Qaeda. După călătorii în Bolivia şi Elveţia, Luttwak a făcut o escală în Asia pentru a ajuta la conceperea unei noi agenţii de informaţii pentru un stat care a insistat în acest sens. Un alt episod a fost consacrat crizei refugiaţilor în Mediterana, Luttwak precizând că le-a spus italienilor cum să facă faţă debarcărilor ilegale: „Italienii ar trebui să distrugă ambarcaţiunile înainte ca oamenii să urce la bord pe coasta Libiei. Să pună mine-ventuză pe cocă”.
Acest articol este proprietatea site-ului www.romanialibera.ro. Este interzisă republicarea conținutului acestui articol în lipsa unui acord din partea ziarului România liberă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa editoronline@romanialibera.ro.
