16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportEmil Boc: N-a fost o discuţie concretă despre înlocuirea mea

Emil Boc: N-a fost o discuţie concretă despre înlocuirea mea

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, după întâlnirea cu grupurile parlamentare ale PDL la care a participat şi şeful statului, că nu s-a discutat concret despre înlocuirea sa, menţionând că discuţiile au vizat posibilităţile de relansare a încrederii în Guvern, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă s-a discutat despre posibilitatea înlocuirii sale cu un premier independent, Boc a răspuns: “Nu s-a discutat direct această variantă pentru că nu este cazul. Nu a fost o asemenea discuţie concretă în acest moment”.

El a mai spus că au fost abordate posibilităţile de relansare a încrederii în Guvern, şi nu a fost o discuţie concretă în acest moment: “Nu a fost o asemenea discuţie concretă în acest moment. Noi în acest moment discutăm ca orice partid democrat şi firesc cum putem maximiza în perioada următoare şansele partidului”.

Boc a mai spus că obiectivul PDL şi al coaliţiei care susţine Guvernul este să câştige alegerile din 2012, precizând că atât PDL cât şi coaliţia ar trebui să fie beneficiarii rezultatelor care apar după măsurile de austeritate care au fost luate. “Este cazul ca în 2012 cei care au avut curajul din punctul de vedere politic să câştige acest proces electoral în urma muncii politice”, a precizat Boc.

El a arătat că miza întâlnirii cu parlamentarii PDL a fost legată de ceea ce ar trebui făcut ca PDL să-şi crească şansele din punct de vedere politic în perioada următoare.

“De fapt asta a fost şi miza din această seară, cum putem din punct de vedere politic să maximizăm şansele PDL în perioada următoare. Din acest punct de vedere soluţiile sunt foarte multe, iar denumirea partidului nostru este denumirea democrată. Orice soluţie se discută în interiorul partidului, după ce se ajunge la o concluzie evident că ea se pune în practică”, a spus Boc.

Boc a dat asigurări că lucrează şi va lucra ca premier cu aceeaşi intensitate, până în ultima zi în care va fi premier, indiferent când va fi aceasta.

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit, marţi, la Parlament, timp de două ore, cu parlamentarii PDL. După plecarea şefului statului, întâlnirea de la Parlament a continuat.

Şeful statului a avut întâlniri mai multe întâlniri, începând de duminică, la care au participat reprezentanţi ai PDL la nivel local şi central. De asemenea, şeful statului s-a întâlnit cu UDMR, UNPR şi cu liderul grupului minorităţilor.

Surse democrat-liberale declarau că din discuţiile preşedintelui cu reprezentanţii PDL a reieşit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o varianta, susţinută de şeful statului, fiind numirea unui premier independent.

În acest context, presa a vehiculat mai multe nume, cum ar fi Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu, Cristian Popa, Călin Georgescu.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Ben Affleck și Jennifer Lopez o iau pe drumuri separate? “Au probleme în căsnicie”

Ben Affleck și Jennifer Lopez au probleme în căsnicie, susține o persoană din interior. Cei doi locuiesc în case separate. Cu toate acestea, verighetele...
Ultima oră
Pe aceeași temă