9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportDe ce a cerut președintele Iohannis reexaminarea Legii Centenarului

De ce a cerut președintele Iohannis reexaminarea Legii Centenarului

Președintele Klaus Iohannis a cerut, marți, reexaminarea Legii privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri, printre reproşurile aduse actului normativ adoptat de Parlament fiind şi lipsa acurateţii datelor istorice.

"Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) şi Centenarul Marii Uniri are ca scop instituirea unor distincţii naţionale comemorative/aniversare, precum şi crearea cadrului necesar pentru organizarea manifestărilor de cinstire a memoriei eroilor din Războiul pentru Întregirea Neamului şi de marcare a Centenarului Marii Uniri", se arată în comunicatul transmis, marţi, de Preşedinţie.

Context în care, precizează Palatul Cotroceni, "considerăm că un asemenea demers legislativ are multiple valenţe pozitive pentru societatea românească. Pentru claritate şi pentru a înlătura orice echivoc în aplicare, unele dintre dispoziţiile acestei legi se impun a fi reanalizate însă, de către Parlament”.

Un reproş important adus de Preşedinţie actului normativ vizează sfera datelor istorice: "Din perspectiva referinței la Războiul pentru Întregirea Neamului, supunem atenției Parlamentului titlul legii. Astfel, față de obiectul de reglementare al legii transmise la promulgare, considerăm că indicarea intervalului 1916-1918 nu se circumscrie cu acuratețe faptelor de arme și sacrificiului uman consemnate, de altfel, în documente, lucrări științifice, monumente, memoriale și inscripții, care atestă că acestea au continuat până în anul 1919".

Alt aspect semnalat de şeful statului e următorul: "semnalăm că termenul de promulgare a început să curgă ulterior acestei date, iar intervenția legislativă de la art. 5 alin. (2) nu mai poate produce efecte juridice și contravine, totodată, principiului neretroactivității legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, precum și normelor constituționale referitoare la intrarea în vigoare a legilor".

Potrivit lui Iohannis, reanalizarea legii normativ de către Parlament se impune şi din perspectiva corelării ei cu noile reglementări privind reorganizarea Departamentului Centenar și înființarea Comitetului interministerial pentru Centenar".

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă