20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportCreţu: Prietenii lui Băsescu din PPE să nu perpetueze dezinformări primite în...

Creţu: Prietenii lui Băsescu din PPE să nu perpetueze dezinformări primite în plic

Eurodeputatul PSD Corina Creţu susţine că Popularii Europeni, care au cerut Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului de la Bucureşti, perpetuează “dezinformări primite în plic”, relatează Mediafax.

“Popularii Europeni atacă din nou România. Prietenii domnului Traian Băsescu lansează, din nou, săgeti otrăvite către ţara noastră pe subiectul luptei anticorupţie. Pentru că dezinformările lor pot fi combătute cel mai eficient printr-o informare serioasă, îi invit pe cei din PPE să citeasca ultimul raport MCV pe România, evaluare care consemnează foarte clar că România a făcut importanţi paşi înainte faţă de precedentele evaluari ale Comisiei. Dovadă că toate recomandările din cel mai recent raport MCV sunt de natură tehnică, CE renunţând la recomandările de natură politică”, afirmă Creţu într-un comunicat.

Ea precizează că liderii PPE “care atacă astăzi România sunt aceiaşi care în vara lui 2012 au desconsiderat votul românilor la referendumul pentru demiterea preşedintelui, cei care au susţinut un preşedinte demis de 90% dintre români, cei care au ca aliat un partid, PDL, votat de doar 15% dintre români”.

“Mesajul meu pentru PPE este unul foarte clar: acceptaţi votul democratic din România şi respectaţi voinţa cetăţenilor acestei ţări de a scăpa de moştenirea voastră politică. Şi pentru că tot sunt la Bruxelles, rupţi evident de România, le recomand celor din PPE ca în loc să aplece urechea la dezinformările pe care le primesc în plic din ţara noastră, să se informeze direct de la sursă, din comunicatele Comisiei Europene pe MCV. În caz contrar, prin aceste atacuri politice total aberante la adresa ţării noastre, PPE nu face decât să demonstreze încă o dată că vrea răul României”, se mai arată în comunicatul Corinei Creţu.

Conducerea PPE cere Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile Guvernului şi Parlamentului din România pentru a preveni orice abatere de la statul de drept, după recentele evoluţii politice de la Bucureşti, potrivit unui comunicat al popularilor europeni.

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

FOTO. Fanii sunt șocați după ce au văzut în ce formă se află Niklas Sule, cu doar câteva săptămâni înainte de finala Ligii Campionilor

Borussia Dortmund va înfrunta luna viitoare pe Real Madrid în finala Ligii Campionilor, chiar pe 1 iunie, de la ora 22:00. Cu toate acestea,...

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...
Ultima oră
Pe aceeași temă