16.1 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSportComisia Juridică de la Cameră a amânat dezbaterea proiectului privind revizuirea Constituţiei

Comisia Juridică de la Cameră a amânat dezbaterea proiectului privind revizuirea Constituţiei

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a amânat până după 30 septembrie discutarea proiectului privind revizuirea Constituţiei pentru a fi analizate amendamentele care vor fi depuse pentru acest act normativ.

“În ceea ce priveşte proiectul de revizuire a Constituţiei, s-a amânat pentru ca în perioada 1 septembrie – 30 septembrie grupurile parlamentare să poată depune amendamente”, a declarat, luni, deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedinte al Comisiei Juridice.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a hotărât în data de 27 iunie ca, începând cu 1 septembrie, Comisia juridică să finalizeze în termen de 60 de zile raportul asupra proiectului privind revizuirea Constituţiei.

“S-a stabilit ca actul normativ respectiv să urmeze procedura obişnuită. S-a luat în calcul un termen de 60 de zile – fiind un act juridic complex, termen care începe să curgă de la 1 septembrie, urmând ca în această perioadă Comisia juridică, ce a fost sesizată, să întocmească raportul”, declara atunci vicepreşedintele Camerei, Ioan Oltean (PDL).

Cele mai citite

Azerbaidjanul ar putea împrumuta 5 miliarde dolari pentru proiecte majore de infrastructură, afirmă ministrul de finanțe

Azerbaidjanul vrea să împrumute 5 miliarde de dolari de la instituțiile internaționale de credit în următorii ani pentru proiecte mari de infrastructură, a declarat...

Irina Begu, calificare facilă în turul secund la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce...

Regulamentul privind industria „zero net” face ca UE să devină căminul producției de tehnologii curate

Regulamentului privind industria „zero net” (RIZN) a fost adoptată în ședința de astăzi, 27 mai, în cadrul întâlnirii Comisiei Europene. Noul regulament ar urma să...
Ultima oră
Pe aceeași temă