5.2 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSportCine ar putea fi ministrul Tineretului și Sportului, în Cabinetul Cioloș

Cine ar putea fi ministrul Tineretului și Sportului, în Cabinetul Cioloș

Fosta canotoare Elisabeta Lipă ar putea fi ministrul Tineretului și Sportului, în Cabinetul Cioloș, informează Mediafax 

 Potrivit secretarului general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ioan Dobrescu, printre numele vehiculate pentru funcția de ministrul al Tineretului și Sportului se află fosta canotoare, dar și fostul ministru din cabinetul Victor Ponta, Gabriela Szabo. El atrage atenția, însă, că este o zonă ”a speculațiilor”.

„Am auzit mai multe variante în aceste zile pentru postul de ministru, printre care se vehiculează şi numele doamnei Lipă. Ar fi bine să fie aşa, nu numai pentru că doamna Lipă este vicepreşedinte al COSR, dar este un om de sport, capabil, care a demonstrat asta. Am mai auzit şi varianta ca doamna Gabriela Szabo să rămână în fruntea sportului dintr-o anume poziţie. Suntem într-o zonă a speculaţiilor, dar dacă tot se vorbeşte de tehnocraţi în aceste zile, ar fi bine ca sportul românesc să fie condus de un om de sport, tocmai pentru că trecem printr-o perioadă dificilă. Asta e părerea mea, sportul ar trebui să fie condus de un om de sport”, a declarat Dobrescu.

Citește și: Ce noi nume se vehiculează pentru Cabinetul Cioloș

 Elisabeta Lipă a răspuns acestor speculații și a precizat că ”îi este bine unde este” și că nu a discutat posibilitatea de a deveni ministrul Tineretului și Sportului cu niciun oficial. 

„Nu am ce să vă spun, sunt onorată că se vehiculează numele meu. Dar, pe de altă parte, mie îmi este bine unde sunt, nu duc lipsă de activitate şi nici nu râvnesc după alte posturi. Dacă va fi să fie, vom vedea, dar deocamdată nu a vorbit nimeni cu mine. Nu prea îmi plac speculaţiile şi nu pot comenta”, a declarat Elisabeta Lipă pentru Mediafax.

Multiplă campioană olimpică la canotaj (5 medalii de aur), Elisabeta Lipă ocupă în acest moment funcţiile de preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo, preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Mai mult, ea este chestor de poliție în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din 2004.

Citește și:  Surse: Achim Irimescu ar putea fi alegerea lui Cioloș pentru Ministerul Agriculturii

Fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloş a fost desemnat, marţi, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier, Iohannis precizând că soluţia agreată cu partidele politice, cu foarte mici excepţii, este cea a unui guvern de tehnocraţi.

Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a anunțat, joi, că până la finalul săptămânii va face publică lista cu miniștrii din Cabinetul lui.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă