12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportCe spune Kovesi despre posibilele dosare lui Victor Ponta de la DNA

Ce spune Kovesi despre posibilele dosare lui Victor Ponta de la DNA

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a declarat, într-un interviu pentru România liberă, că, în acest moment, premierul Victor Ponta nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar intrumentat de DNA.

”Până la acest moment nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar DNA”, a declarat Kovesi.

Laura Codruța Kovesi a negat, totodată, informația potrivit căreia Victor Ponta este un potențial inculpat în dosarul privind ordonanța de urgență prin care un vicepreședinte al ASF a fost înlăturat din funcție. 

”Dosarul a fost finalizat prin trimiterea în judecată a lui Dan Rușanu, premierul nu are calitate în acest dosar”, a explicat șefa DNA.

În interviul acordat României Libere, șefa DNA a vorbit, totodată, și despre eventuala implicare a premierului în dosarul Duicu. Astfel, Kovesi a precizat că premierul nu are nicio calitate în acest dosar.

”Dosarul este finalizat prin trimiterea în judecată, se judecă la Curtea de Apel București. Nici in acest dosar, premierul Victor Ponta nu are nicio calitate. Din probele administrate în cauză nu a rezultat că ar fi avut vreo implicare în faptele comise de domnul Duicu. Aici noi vorbim de probe și de ce putem dovedi. Nu ne putem baza învinuirile pe prezumții sau percepții”, a mai spus Kovesi.

În ceea ce privește posibila implicare a premierului Victor Ponta în dosarul votului din străinătate, prim-procurorul șef al DNA a spus că acest dosar se află în lucru. Laura Codruța Kovesi a explicat că este vorba despre un dosar complex, care necesită audierea mai multor persoane.

”Dosarul se află în lucru, este un dosar complex care vizează foarte multe persoane care au domiciliul în străinătate, sute de persoane. Avem nevoie de foarte multe informații din străinătate și de aceea nu cred c-o să îl putem finaliza într-o lună, două. Pot să vă spun însă că se lucrează la el”, a mai declarat Laura Codruța Kovesi.

Urmăriți site-ul România liberă ca să citiți interviul integral cu șefa DNA Laura Codruța Kovesi, realizat de redactorul șef al ziarului România liberă Dan Turturică. 

Cele mai citite

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...
Ultima oră
Pe aceeași temă