13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024

Breviar

SPP l-a pierdut pe Vacaroiu prin Parlament

Panica mare, ieri, in Parlament: “obiectivul” Nicolae Vacaroiu a fost “scapat” de sub supravegherea atenta si obligatorie a ofiterilor SPP, care l-au cautat disperati prin palat cateva ore bune. Dupa ce s-a terminat sedinta plenului celor doua Camere, ofiterii SPP si purtatorul de cuvant al lui Vacaroiu au constatat ca acesta disparuse fara urma, motiv pentru care au intrat in panica, scotocind toate etajele si culoarele Parlamentului. Nea Nicu plecase, linistit, din sala de sedinte, pe o usa laturalnica, la brat cu Doru Ioan Taracila, caruia trebuia sa i se gaseasca un birou, avand in vedere ca tocmai a fost desemnat vicepresedinte al Biroului Permanent al Senatului, iar fostul vicepresedinte, Sabin Cutas, de la PC, refuza sa paraseasca biroul pentru a-l lasa in loc pe Taracila. Panica sepepistilor n-a durat insa, cautarile soldandu-se cu final fericit, caci, nu-i asa?, Vacaroiu are totdeauna un punct de reper in cazul in care se rataceste prin Parlament: bufetul.

Basescu, nuntas in Qatar

Bogdan si Ileana au spus “da” miercuri seara la Doha in prezenta unui oaspete special, presedintele Traian Basescu, aflat intr-o vizita oficiala de doua zile in Qatar. Consulul Romaniei la Doha a avut misiunea de a fi ofiterul de stare civila, acesta citindu-le insurateilor paragrafe din Codul familiei romane. La fericitul eveniment a fost prezent si seful protocolului emirului statului Qatar dat fiind faptul ca mirele este angajat la compartimentul de protocol al sefului statului qatarez.

Iliescu a preluat comanda

Ion Iliescu este pe cai mari in PSD, se pare ca a preluat cu nadejde haturile din mainile lui Geoana, care nu riposteaza, probabil din respect pentru varsta si experienta presedintelui fondator. Surse din cadrul conducerii PSD sustin ca sedinta de miercuri seara a BPN al partidului fost condusa de catre Iliescu, acesta nearatandu-se incomodat de prezenta presedintelui partidului, respectiv a lui Mircea Geoana. Sursele citate spun ca Iliescu a impartit sarcini catre membrii BPN, a dictat textul declaratiei cu care liderii aveau sa mearga aseara la consultarile de la Cotroceni si a stabilit si cine merge la conferinta de presa, conferinta pe care a dublat-o el insusi, facand declaratii suplimentare pe holurile partidului. In tot acest timp, Mircea Geoana s-a remarcat printr-o tacere supusa.

Eurosocialistii se dezic de PSD

In Parlamentul European, efectele respingerii in Senat a ordonantei de urgenta privind infiintarea DNA sunt dezastruoase, reactiile fiind transante. Europarlamentarul socialist german Jo Leinen, membru al Comitetului de politica externa al PE, a declarat in exclusivitate pentru Deutsche Welle ca lupta impotriva coruptiei este una dintre conditiile pentru aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007 si, daca exista indoieli in aceasta privinta, va fi aplicata clauza de salvgardare. Surse din cadrul Grupului socialist european au declarat ca in acest moment se inregistreaza reorientarea politicii fata de PSD.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

O mașină a luat foc pe A1 București-Pitești

Un autoturism a luat foc sâmbătă la km 34 al A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul de mers spre capitală, informează ISU Giurgiu, potrivit agerpres.ro. "Conducătorul auto...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă