20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportBorbely: O nouă criză ne-ar putea afecta dacă intervine instabilitatea politică

Borbely: O nouă criză ne-ar putea afecta dacă intervine instabilitatea politică

Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, care este şi ministru al Mediului, a declarat, luni, corespondentului Mediafax că o nouă criză “ar putea afecta România dacă se întâmplă ceva care nu depinde de noi sau intervine instabilitatea politică”.

Potrivit lui Borbely, căderea Bursei de la Bucureşti este o “consecinţă firească” a ceea ce s-a întâmplat zilele trecute pe plan global, când s-au înregistrat “semnale îngrijorătoare” în ce priveşte ţări puternice, precum Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

“Chiar dacă s-a cam rezolvat disputa (legată de scăderea ratingului de ţară al SUA – n.r.), aceasta a avut o consecinţă clară pe pieţele financiare. În România, chiar dacă s-au luat măsuri drastice anul trecut, de către coaliţie, nu numai că am ajuns în situaţia în care FMI declara acum o săptămână că s-au făcut progrese remarcabile, ci, în momentul de faţă, dacă nu se întâmplă nimic care să conturbe economic sau politic situaţia actuală, am putea avea creştere economică”, a spus Borbely.

Potrivit ministrului, România depinde de alte pieţe, evoluând pe o piaţă globală, iar Bursa de la Bucureşti “de aceea a dat un semnal”.

“România este într-o situaţie mai stabilă decât ţări din UE în acest moment. Asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe lauri, chiar astăzi (luni – n.r.) am propus în coaliţie să facem o analiză, să vedem ce facem în continuare. Trebuie să pregătim bugetul pe 2012, sunt restricţii foarte puternice legate de deficit şi alte repere convenite cu FMI şi UE. Trebuie să dăm un mesaj foarte clar. Noi, în UDMR, facem această analiză până la sfârşitul lunii august şi vom veni cu propuneri complementare, economice, care să nu mărească deficitul”, a spus Borbely.

El a apreciat că o nouă criză ar putea afecta România “dacă se întâmplă ceva care nu depinde de noi sau intervine instabilitatea politică”.

“Depinde şi de măsurile coaliţiei. Avem cazul ministrului Sănătăţii, care n-a izbutit să-şi impună punctul de vedere referitor la finanţare. Vom discuta săptămâna viitoare situaţia, să nu fie un sistem bicefal – ministerul şi CNAS. Şi trebuie rezolvată finanţarea adecvată. Sper că putem clarifica aceste probleme. E clar că e nevoie de o finanţare suplimentară la Ministerul Sănătăţii, dar e şi o problemă de sistem”, a spus el.

Întrebat dacă crede că România este pregătită pentru o nouă criză economică, Borbely a spus că datele macroeconomice sunt în avantajul ţării.

“Dacă ne uităm la cifrele macroeconomice, sunt în avantajul nostru. Avem o datorie externă mică, faţă de majoritatea celorlalte ţări. Dar trebuie să fim foarte precauţi în legătură cu cheltuielile bugetare, de aceea şi facem acea analiză”, a arătat el.

Bursa s-a prăbuşit luni cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnând a doua zi de corecţii dure, în cazul unor acţiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scăderilor severe de pe pieţele externe, şi a atins minimul din mai 2010.

Piaţa din România a avut cea mai severă scădere dintre bursele din regiune.

La finalul zilei, indicele general al BVB (BET-C) avea 2.759,96 puncte şi se plasa la cel mai redus nivel din luna mai 2010. Un nivel mai mic a fost înregistrat la 25 mai 2010, când BET-C avea 2.658,23 puncte.

Totodată, piaţa se plasează cu 14,5% sub nivelul de la finalul anului trecut, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, înregistrează un recul de 11,3%.

Principalul motiv pentru derapajul de luni a fost reducerea ratingului de top triplu-A al Statelor Unite, vineri noaptea, de către agenţia Standard & Poor’s (S&P). Impactul deciziei S&P pe pieţele externe a fost limitat de avertizările anterioare ale agenţiei privind posibilitatea unei asemenea hotărâri, însă în cazul bursei locale efectele au fost mai pronunţate, întrucât este o piaţă dominată de investitori pe termen scurt şi de lichiditate redusă.

Cele mai citite

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă