32 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSportBoc va cere schimbarea lui Geoană din funcţie, dacă va boicota asumarea...

Boc va cere schimbarea lui Geoană din funcţie, dacă va boicota asumarea pe Legea educaţiei

Premierul Emil Boc a anunţat că va cere oficial schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, dacă acesta va continua să boicoteze continuarea procedurii de asumare a Guvernului asupra Legii educaţiei naţionale. “Dacă preşedintele Senatului, Mircea Geoană, va continua, în urma acestei decizii a CCR, să mai boicoteze continuarea procedurii asumării răspunderii pe Legea educaţiei naţionale, vom solicita oficial schimbarea acestuia din funcţia de preşedinte al Senatului pentru exercitarea unui abuz în funcţie. Nu este admisibil ca, după o decizie a CCR atât de explicită, să insişti pentru blocarea moţiunii de cenzură asumată în condiţiile articolelor 113 şi 114 din Constituţia României. Sper să nu se ajungă acolo!”, a afirmat premierul.

Potrivit Agerpres, premierul Emil Boc a mai spus că decizia de miercuri a CCR a fost explicită şi trebuie respectată. Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat miercuri că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Legislativului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie

Cele mai citite

Statul a colectat, pentru 2023, taxe de 11 milioane de euro de la liber-profesioniştii ce folosesc platforma SOLO pentru contabilitate

Persoanele Fizice Autorizate (PFA) care au completat şi depus Declaraţia Unică prin platforma de contabilitate digitală SOLO au plătit către stat taxe, impozite şi...

Coldplay lansează album nou în luna octombrie

Trupa Coldplay a dezvăluit planurile de a lansa cel de-al 10-lea album de studio, intitulat "Music of the Spheres", în luna octombrie. Aceasta va...

Sorana Cîrstea, învinsă de Lin Zhu în primul tur la Birmingham

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului WTA de la Birmingham. Românca a fost învinsă în două seturi de Lin Zhu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă