14.3 C
București
joi, 30 mai 2024
AcasăSportBăsescu spune că are dreptul să verifice viitorii miniştri. Haşotti, numit la...

Băsescu spune că are dreptul să verifice viitorii miniştri. Haşotti, numit la Cultură

UPDATE Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat mulţumit de faptul că Puiu Haşotti a semnat o declaraţie pe propria răspundere în care spune că nu şi-a plagiat teza de doctorat şi lucrările ştiinţifice, astfel că a acceptat nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Culturii, potrivit Realitatea TV. Noul ministru va depune jurământul luni seara.

 

UPDATE. Guvernul afirmă, înt-un comunicat de presă, că solicitarea preşedintelui Băsescu este “un abuz” şi că nu va trimite la Cotroceni declaraţia semnată de Puiu Haşotti. Citeşte mai mult AICI.

 

Administraţia prezidenţială susţine că, potrivit deciziei 356 a Curţii Constituţionale din anul 2007, preşedintele ţării “are îndreptăţirea de a verifica corespunderea” candidatului pentru funcţia de ministru, în cazul remanierii guvernamentale, informează Mediafax.

Administraţia prezidenţială apreciază că interpretarea potrivit căreia preşedintele Băsescu condiţionează învestirea lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii este “rău-voitoare” şi neconformă cu textul scrisorii trimise premierului.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, a dat publicităţii, vineri, precizări referitoare la declaraţiile mai multor lideri ai USL făcute în ultimele zile privind scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu prin care i-a cerut premierului Victor Ponta să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură a lui Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, o declaraţie pe propria răspundere a ministrului desemnat care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat.

Conform sursei citate, “interpretarea că preşedintele României condiţionează învestirea domnului Puiu Haşotti în funcţia de ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional este rău-voitoare şi neconformă cu textul scrisorii prin care preşedintele României a solicitat prezentarea unei asumări scrise de către domnul Puiu Haşotti care să ateste că teza sa de doctorat şi celelalte opere ştiinţifice nu constituie plagiat”.

Oprea precizează că solicitarea preşedintelui Băsescu are la bază “impactul major negativ asupra României în plan intern şi internaţional generat de recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzaţi o parte dintre membrii Guvernului”.

“Preşedintele României salută declaraţia publică a domnului Puiu Haşotti, făcută joi, 21 iunie 2012, prin care afirmă că a semnat o declaraţie pe proprie răspundere în care a garantat că publicaţiile menţionate în propriul său curriculum vitae nu sunt susceptibile de plagiat. Preşedintele României salută şi declaraţia publică a domnului Puiu Haşotti, făcută vineri, 22 iunie 2012, prin care a afirmat că a depus declaraţia la Cabinetul Prim-Ministrului României”, mai menţionează purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Parlamentarii PSD vor susţine o eventuală decizie a reprezentanţilor PNL de a declanşa procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu dacă Puiu Haşotti nu va fi învestit ca ministru, a afirmat, vineri, liderul PSD, premierul Victor Ponta, precizând că nu va trimite la Cotroceni declaraţia lui Haşotti.

“Categoric nu voi transmite, pentru că nu transmit la nicio instituţie a statului, inclusiv preşedintele României, decât ceea ce este prevăzut în lege, ori alte declaraţii decât cele prevăzute în lege nu transmit. Eu voi susţine toate deciziile pe care le luăm în cadrul USL. PSD este într-o alianţă cu PNL în cadrul USL şi fără nicio excepţie vom fi împreună în toate acţiunile politice. Domnul Antonescu are dreptul să vorbească în numele USL”, a spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că dacă preşedintele Traian Băsescu nu îl va învesti luni pe Puiu Haşotti la Cultură, fără nicio declaraţie despre lucrările acestuia, atunci va cere parlamentarilor PNL declanşarea procedurii de suspendare a şefului statului.

“Dacă Băsescu nu semnează, luni, investirea lui Puiu Haşotti, voi cere parlamentarilor PNL iniţierea procedurii de suspendare”, a anunţat Antonescu.

Liderul liberal a mai spus că luni, la ora 19.00, preşedintele îl va investi în funcţie pe Puiu Haşotti, a spus Crin Antonescu.

El a precizat că Băsescu trebuie să înveţe să fie un preşedinte care respectă Constituţia, altfel, nu va mai fi preşedinte.

 

Cele mai citite

Israelul justifică acțiunea militară de la Rafah împotriva Hamas prin existența unor tuneluri sub frontiera egipteană

Israelul afirmă că există tuneluri sub frontiera egipteană cu Fâşia Gaza pentru a justifica ofensiva sa la Rafah împotriva Hamas, a acuzat miercuri "o...

Cartea lui Ciucă ar fi fost scrisă cu inteligența sa artificială, pe care i-au creionat-o liberalii

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți se întreabă cum a izbutit președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, să-și scrie cartea într-un timp...

Finală dramatică la Atena: Olympiakos Pireu a câştigat trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0...

Olympiakos Pireu a câştigat dramatic trofeul Europa Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Fiorentina cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după...
Ultima oră
Pe aceeași temă