32.3 C
București
sâmbătă, 1 iunie 2024
AcasăSportBăsescu a sosit la Parlament, unde se întâlneşte cu parlamentarii PDL

Băsescu a sosit la Parlament, unde se întâlneşte cu parlamentarii PDL

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, marţi, la Parlament, unde se întâlneşte cu parlamentarii PDL, cărora, conform unor surse din partid, ar urma să le ceară susţinere pentru desemnarea unui premier independent, potrivit Mediafax.

 

Preşedintele Traian Băsescu a sosit la sala unde are loc întâlnirea împreună cu premierul Emil Boc, aceştia fiind însoţiţi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi de liderii grupurilor parlamentare ale PDL.

Traian Băsescu nu a făcut declaraţii presei înainte de a intra la şedinţă, dar, la insistenţele jurnaliştilor, a spus: “Vă spun după”.

Viceguvernatorul BNR Cristian Popa ar putea fi nominalizarea pentru postul de premier pe care şeful statului o va invoca la întâlnirea cu parlamentarii PDL de marţi după-amiază, cărora le va cere sprijinul pentru un prim-ministru independent, dar cu un Cabinet politic, susţin surse din partid.

Sursele citate că preşedintele Traian Băsescu ar urma să le ceară parlamentarilor PDL, cu care se întâlneşte marţi, susţinere pentru desemnarea unui premier independent.

Varianta pe care şeful statului ar urma să o propună democrat-liberalilor este aceea ca Emil Boc să rămână la şefia PDL, iar funcţia de premier să fie preluată de un independent cu un Cabinet politic.

Şeful statului s-a aflat, luni după-amiază la BNR, ceea ce a determinat speculaţii legate de o propunere adresată lui Mugur Isărescu de a prelua postul de premier. Alte nume vehiculate au fost cel al lui Mihai Tănăsescu şi cel al lui Călin Georgescu.

În cursul dimineţii de marţi, a circulat şi varianta în care premierul Emil Boc rămânea în funcţie, însă cu un Guvern remaniat.

În toamna anului 2009, Cristian Popa a fost susţinut de PDL pentru actualul mandat de membru în CA şi viceguvernator BNR.

Cele mai citite

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...

Rusia – Ucraina, ziua 829: Kievul acuză Moscova că a lansat peste 100 de rachete și drone asupra infrastructurii esențiale

Rusia a tras peste 100 de rachete şi drone asupra infrastructurii esenţiale şi centralelor electrice din Ucraina noaptea trecută, a anunţat armata aerului ucraineană.''Inamicul...

Mama lui Michelle Obama, Marian Robinson, a murit la 86 de ani

Marian Robinson, mama fostei Prime Doamne a SUA, Michelle Obama, a murit la 86 de ani, scrie BBC. Într-o declarație, familia ei a precizat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă