Nudismul nu constituie încă nici astăzi un subiect epuizat de dezbaterea publică din România, deși, fenomenul este cât se poate de vechi, mai vechi chiar decât credințele sau ideologiile în numele cărora este combătut.
Descendent al domnitorului Miron Barnovschi Movilă, sociologul D.V. Barnoschi a fost unul dintre puținii specialiști români cunoscători ai nudismului ca fenomen social. Barnoschi a scris mai multe cărți cu titluri interesante: Originile democrației române. Studiu de istorie politică, Cărvunarii. O revoluție romanțată, Neamul coțofănesc, Văicăreala, A suta credință. Lucrarea sa cea mai cunoscută este, însă, Nudismul – educație și reeducație psiho-sexuală. Problemă morală – revoluție socială, din care preluăm câteva fragmente, completate de autor cu articole din presa vremii despre controversele și reacțiile, uneori violente, ale celor care nu tolerau detabuizarea subiectului.
Dacă aveți o nostalgie prea puternică a perioadei interbelice, o puteți tempera citind rândurile de mai jos. Veți descoperi o societate românească în anumite privințe foarte asemănătoare cu cea de azi.
*
„Cuvântul pare, și este, cu desăvârșire limpede: nudism vine de la nud, adică gol. Dar relativ la fenomenul social căruia se aplică, cuvântul nudism reprezintă o noțiune vagă, cu limite nesigure și arbitrare. De pildă, pentru unii, nudism este sinonim cu naturism. Naturism însă vine de la natură. Numai cine a studiat fenomenul nudism, și-l vede într-un anumit fel, poate să-l exprime prin naturism.
În această analiză ne raportăm la limba franceză, pentru că de acolo importăm ambele cuvinte, foarte apropiate de vorbirea noastă și de tehnica ei. Dacă pentru acest fenomen social, străin la noi, am găsi vorbe cu totul particulare graiului nostru, am fi nevoiți să le cerem un conținut special.
Naturism pentru nudism, ori nudism cu înțeles de naturism este cuvânt dinamic, de propagandă, strigăt de război. Înseamnă: Înapoi la natură! Cum? Cât? Un talentat scriitor, Delteil, a găsit o formulă sintetică, care dacă nu precizează nimic, luminează totuși fenomenul, în întregime, cu toate problemele lui: Vivre nu, agir nu, penser nu. Admirabil aforism care sugerează un nobil ideal!
Simțim ce înseamnă a trăi gol, a activa gol, a gândi gol, adică adevărat, direct, spontan; dar nu-i ușor de analizat și de alcătuit un program pe această formulă lapidară. Naturismul înțeles așa, simplifică și regimul alimentar și metafizica omeniri civilizate, până la negațiuni surprinzătoare.
Naturismul în numele naturii vrea să dezbrace lumea de tot ce a falsificat-o. Vis minunat, care, înfăptuit, ar duce fericirea pe pământ. Numai că pentru a putea fi înfăptuit, trebuie să se poată afla unde încetează progresul și unde începe falsificarea.
Cu acest ideal, de perfecțiune absolută, nudismul se numea în străvechea civilizație hindusă: Brahmanism. Grecii ziceau brahmanilor: Gymnosofes, adică înțelepții goi. Urmașii de astăzi ai acestora se numesc Digambaras, adică filosofii a căror haină este… spațiul infinit.
Mi se pare mai potrivit să nu recunoaștem sinonimie între cele două cuvinte, naturism și nudism. Cu atât mai mult cu cât aș bănui că în Franța mulți întrebuințează naturism pentru nudism, ca un eufemism în locul acestei din urmă vorbe, prea brutală pentru pudibonderia multora; eufemism ce sugerează imediat și o scuză: natura.
„Nudism” e agresiv, revoluționar, dinamic. Perfecta buna educație încă mai oprește întrebuințarea cuvântului „nud” în fața domnișoarelor! Impunerea vorbei „nudism” în vocabularul curent este primul succes de propagandă.
Oricum, și cel puțin în românește cu siguranță, sfera noțiunii nudism este mai precisă decât a noțiunii naturism. Cred că este bine să înțelegem prin nudism un capitol limitat al naturalismului.
Rămânem, prin urmare, la vorba nudism până când vom ajunge brahmani. În românește mai avem pentru nud cuvântul gol, socotit ca mai românesc (pentru că este mai vechi) cu toate că nud e latin, iar gol este slav. S-ar putea zice și golism, iar nudiștilor: golani!
Am relevat aceasta doarece înțelesul cuvântului golan ne înlesnește să simțim tăria prejudecății de oropsire a goliciunii trupești. Golan înseamnă nu numai om atât de sărac încât n-are nici măcar cu ce să-și acopere bine goliciunea trupească, dar, și mai ales, om ticălos și decăzut. Peiorativul vine de la idea că sărăcia nu poate fi atât de mare, încât un om să ajungă, din pricina ei, aproape gol; că adică numai o mare decădere morală poate explica faptul că un om îndrăznește să se arate abia aproximativ îmbrăcat. Aceasta înseamnă că ideea morală îi cere omului să renunțe mai degrabă la pâine, și deci la viață, decât la vălul goliciunii.
Nudismul este într-adevăr o mare revoluție pentru că răstoarnă principiile unei etici milenare. Și cu toate acestea, nu este numele unui sport.
În ce constă nudismul? Care îi sunt principiile și cum este practicat?
Bărbați și femei, tineri, bătrâni, căsătoriți sau nu, copii, adolescenți, formând societate închisă, se adună, cât mai des, într-un loc special amenajat, de preferință grădină sau parc, pentru a petrece împreună, cu trupul complet gol, câteva ceasuri, în convorbiri, lecturi, cânt, plimbări, exerciții fizice (gimnastice, sportive, atletice); jocuri și dansuri, dar nu acelea ce necesită atingerea trupească mai mult decât accidentală.
Socotesc că această formulă este justă, ce trebuie admisă ca temelie pentru simplificarea, sistematizarea și lămurirea discuției. Nudismul se practică în mai multe feluri, variantele pot fi interesante, pentru partizanii lor chiar preferabile, dar este necesară stabilirea unei ortodoxii. Definiția pe care am dat-o mi se pare a fi aceea care cuprinde principiile esențiale și rostul nudismului.
Prin urmare, adevărata societate nudistă trebuie să adune la un loc și persoane străine una de alta (dar care se acceptă reciproc, prin oficiul unui comitet de admitere), copii și tineret împreună cu oameni maturi și mai ales goliciunea să fie totală. Așadar, societatea nudistă redusă la familie sau alcătuită numai din persoane de cam de aceași vârstă, ori numai de același sex, ori care impun vreo parțială acoperire a trupului, fie chiar numai ascunderea sexului și a sânului, ori numai a sexului, sau dacă lasă facultativă aceste ascunderi, numai este o societate ortodox-nudistă. Este o variantă care nu înțelege esența și idealul nudismului.
Cea mai mare erezie, și chiar negațiune a nudismului, este nudismul cu frunza de viță.
Nudismul socotește că ascunderea sexului este gest imoral, pentru că implică menținerea ipocriziei după care actul sexual ar fi imoral, de rușine și păcat. De altfel, aceasta este marea problemă ridicată de nudism.
Dacă admitem că nudismul nu este decât un sport, atunci sunt eretice și acele societăți nudiste care preconizează desființarea hainelor și nu permit îmbrăcămintea decât de frica poliției.
Membrii acestor societăți trăiesc goi la ei acasă, iar când își fac vizite, li se deschide ușa de o bonă ori de un fecior nudist, care îi ajută să-și lase la cuier, nu numai pălăria, dar toată îmbrăcămintea. Sistemul trebuie să prezinte multe inconveniente de ordin practic. Zelul fanaticului însă, trece victorios peste dificultăți… când nu este învins de ele.
Vedem ce se numește nudism; rămâne să ne mai întrebăm ce este nudismul în fond, care îi sunt țintele.
Nudismul este o școală de frumos, o soluție de igienă fizică și psihică, un tratament medical, o problemă religioasă care propune o morală nouă, și o revoluție socială cu realizări solidariste. Din toate aceste afirmațiuni, cea mai surprinzătoare este, cred, ultima. Nudismul să fie oare o revoluție?” […]
Adaus la istoricul nudismului în România
„Tipărirea volumului trecuse de capitolul despre istoricul nudismului când a supravenit incidentul de la 8 decembrie 1933. Pentru relatarea faptelor, iar totodată și a atitudinii presei, reproduc cea ce ziarele au publicat până astăzi, 15 decembrie 1933. Și mai adaug un amănunt ce nu trebuie să rămână în umbră:
Mai multe studente ce au voit să profite de prilejul conferinței ca să îmi ceară autografe, s-au suit la tribună în acest scop, chiar în timpul scandalului, simbolizând astfel marea majoritate a publicului și a studenților, care manifesta pentru mine, adică pentru libertatea cuvântului și poate chiar pentru nudism. Au fost răsplătite cu ropot de aplauze, dar și insultate trivial de grupul teologic.
Se pare că un manifest al lor, de protestare, circulă prin Universitate.
Deoarece în ordine cronologică vine incidentul de la Fundația Carol I, iar acesta de la Fundația „Dalles” nu-i decât o continuare, a devenit necesar să reproduc și protestul meu de atunci:
Adevărul, 25 mai 1933
Problema nudismului
Scrisoare deschisă domnului Prof. Tzigara-Samurcaș
Primim cu rugăminte de a publica:
În ziua de 15 mai ați refuzat Academiei libere aula Fundației pentru o conferință a mea despre „Nudism, soluție medicală, problemă morală, revoluție socială”. Ați socotit că este cazul să apărați morala publicului conferințelor culturale de… un atentat!
Puteați să îmi faceți mai mult credit. Întâi, pentru că nu se poate să nu cunoașteți temeinicia conferințelor mele și felul cum le primește auditoriul. Mai se cuvine să vedeți o garanție de seriozitate în contribuția mea la tezaurul cultural, fără îndoială modest și discutat, totuși cunoscut și în mare parte recunoscut. Și apoi, trebuia să aveți față de mine deferență colegială: am fost doar cooptat profesor înaintea dv.; că dv. aveți deja confirmarea administrativă, iar eu încă nu, aceasta nu schimbă faptul că Universitatea românească ne-a primit, deopotrivă, în sânul ei.
Dar, stimate d-le profesor, de fenomenul social „nudism”, pe care îl practică milioane de civilizați, se ocupă elita gânditoare din lumea întreagă, pentru că este o revoluție ce, triumfătoare sau nu, va avea o pagină în analele evoluției omenești. Atentatul pe care voiam să-l comit eu la Fundație, l-au comis de mult și îl comit mereu, sub diferite forme, în toate țările importante, sute de colegi de ai noștri și multe personalități vestite. Unii combat, alții aprobă, dar toți cugetătorii au primit discuția problemei. Dumneavoastră însă aveți față de ea politica struțului. Lucru cu atât mai ciudat, cu cât sunteți artist și profesor de istoria artelor. Cunoașteți desigur teoria că în Elada, nudismul, el numai a putut crea acele minunate modele care au făcut posibile statuile despre care faceți cursuri atât de frumoase.
Vă invit, stimate d-le Tzigara, la conferința ce, totuși, voi găsi unde să o fac, și vă făgăduiesc că veți auzi toate argumentele și pro și contra.
Universul, 10 decembrie 1933:
Aseară la ora 6, d. D.V. Barnoschi urma să conferențieze la Fundația „Dalles” despre: „Nudismul și morala goliciunii”, în ciclul organizat de cercul analelor române. A fost împiedicat însă să vorbească de un mare număr de studenți, care au protestat contra acestui gen de educare a tineretului.
D. Barnoschi dând cu această ocazie autografe pe volumul său „Nudist-Achyleion-Palace”, mai multe exemplare au fost rupte și împrăștiate în sală [nu mi s-au cerut autografe decât pe volumul „Cărvunarii” și pe albumuri. – n.a. D.V Barnischi]
Adevărul, 2 decembrie 1933
Incidentele de la „Analele Române”
Primim următoarele:
Domnule Director,
Cercul Analelor Române, ca în fiecare an, m-a invitat să țin o conferință. Mi-a cerut să vorbesc, vineri 8 decembrie, despre „Nudism și morala goliciunii”. Sala „Dalles” era plină de un public dornic să afle datele unei probleme necunoscute la noi, dar importantă aiurea, devreme ce, de pildă, președintele asociațiilor nudiste franceze este Ch. Richet, marele academician, premiul Nobel etc. Însă câțiva studenți de la teologie, conduși de un profesor al lor, au provocat scandal. Prin vociferări își rezumau părerile asupra moralei naturiste și reeditau împotriva mea acea veche calomnie că într-una din cărțile mele aș atacat Biserica; dovedeau astfel că nici n-au citit acel roman.
Ei se amestecaseră cu dibăcie în public, așa încât poliția care s-a grăbit să vie să restabilească ordinea, nu putea să-i culeagă. De aceea, o mie de persoane au trebuit să cedeze aula acestui Domn profesor universitar și celor câteva zeci de studenți, cărora le-a ținut un curs, probabil, despre libertatea cuvântului și despre violență ca nobilă misiune a preotului creștin.
Mulțumesc pe această cale numerosului public care a ținut să-mi arate, și cu această ocazie, că îmi face cinstea să prețuiască silința ce-mi dau de a face conferințele mele și obiective, și documentate. De asemenea, mulțumesc numerosului grup de studenți care mi-a făcut, acasă, o manifestație de simpatie „în numele studențimii conștiente și civilizate”, sună mesajul ce mi-au lăsat scris.
Nu mă îndoiesc, stimate d-le director, că veți insera acest protest deoarece întotdeauna apărați, cu strășnicie, libertățile constituționale.
Primiți, vă rog, împreună cu mulțumiri, încredințarea deosebitei mele considerații.
Făclia, 15 decembrie 1933
Fragment
Nudism și reacțiune
Fiindcă dacă d. S. I. (profesorul universitar de la Teologie) era animat de o sinceră și serioasă dezavuare a ideii propagate de d. D.V. Barnoschi, putea prea bine să deschidă problema nedepășind limitele unei discuții academice pe care d. D.V. B. era dispus să o primească. Sau putea prea bine să ceară un simpozion, o discuție în controversă care l-ar fi onorat și i-ar fi asigurat stima noastră. Dar așa, ce a demonstrat gestul său?
Cercul Analelor Române (CAR) a cerut Ministerului și Rectoratului pedepsirea celor care, călcând legile, au tulburat liniștea activității sale culturale. Conducătorul vinovaților fiind un profesor universitar, este firesc că CAR și-a considerat prestigiul angajat. De asemenea, este firesc că s-a ținut în afară de controversa nudismului. CAR, tribună liberă, nu are de apărat decât libertatea cuvântului.
Este însă surprinzător că ziarele și revistele nu protestează pentru libertatea singurei lor arme, cuvântul, că nu au încă o părere în problema nudismului și, mai ales, că nu dezbat datele acestei controverse. […]
Mai trebuie să relevez, fenomen social foarte caracteristic în împrejurările date, că nici un organizator de conferințe publice, cerc cultural ori vreun impresar, nu mi-a cerut până astăzi, să țin conferința. Să fie aceasta un semn că într-adevăr marele public nici nu vrea să audă în ce constă nudismul? Că acei câțiva teologi îl reprezintă cu adevărat? Dar atunci cum rămâne faptul că o mie de persoane din lumea cultivată a conferințelor umpluse aula „Dalles”, și apoi a protestat, vehement, când a fost împiedicată să mă audă?
Este, cu drept cuvânt, deosebit de interesant pentru sociolog acest material uman, Bucureșteanul?
Mi s-a cerut însă conferința de către un cerc închis, Marele Orient al României, care într-o ședință solemnă a lojelor reunite a manifestat pentru libertatea exprimării ideilor.
Se cuvine să mai adaug pentru că notez documente pe răbojul istoriei nudismului, că Prefectura Poliției, înțelegându-și misiunea, mi-a dat asigurări că, vestită din timp, la orice eventuală viitoare conferință a mea ordinea nu va mai fi tulburată.
Acum, însă, după apariția acestei cărți, cel puțin deocamdată, n-aș mai avea de spus publicului aproape nimic mai mult decât este aici.”
*
Sursă: Barnoschi, D.V. (1933) Nudismul. Educație și reducație psiho-sexuală. București: Cartea Românească.
