Ce este la urma urmei un patriarh? Daca ne gandim la Vechiul Testament este o persoana venerabila care duce pe umeri greutatea unei intregi traditii . Fara un patriarh comunitatea respectiva se simte ca si cum ar fi decapitata. Intelegem astfel ca functia unui patriarh intr-o comunitate si intr-o societate este aceea de-a fi capul unei institutii majore. In cazul nostru institutia nu poate fi alta decat Biserica.
Am facut aceasta introducere avand in vedere numarul mare de comentarii care au insotit moartea Prea Fericitului. Unele au fost teribil de laudative si evident exagerate. Venerabilul Teoctist poate fi laudat dar nu sarind peste cal. O alta categorie a alunecat tot spre exagerare, dar in sens opus. Adica au fost dureros de taioase si l-au tratat pe cel mutat la cer cu o severitate care nu se potrivea calitatii sale supreme. Putine, din nefericire, au fost comentariile care au reusit sa pastreze o inspirata si inteleapta linie de mijloc. Ele nu intamplator au venit din partea unor oameni care aflandu-se in proximitatea Bisericii nu se lasa asfixiati de aceasta si printr-o buna detasare vad lucrurile asa cum doar duhul ii indruma. Desigur, incercam sa ne aliniem acestora din urma. De aceea, cu riscul de-a repeta vom spune:
Patriarhul reprezinta in primul rand o functie gigantica si abia apoi este un om cu slabiciunile sale. Cap al Bisericii, el indeplineste rolul unui timonier ce conduce corabia destinelor spre apele superioare ale cerului. A-l trata ca si cum te-ai trage de sireturi cu el este o atitudine s-o numim nevrednica. Ce i se poate imputa lui Teoctist dintre toate ororile petrecute in anii 80? Daramarea Sfintei Vineri. Restul demolarilor intra, cum ar veni spus, in responsabilitatea predecesorului Iustin. Ce i se mai poate imputa? Semnarea declaratiei din 18 decembrie 1989 de sustinere a politicii criminale duse de Ceausescu. Daca printr-un anumit concurs de imprejurari dictatorul nu era inlaturat, ce ar fi facut Prea Fericitul? De buna seama, ar fi ramas netulburat in scaunul sau. Iarasi impardonabil. Totusi, trebuie sa spunem, nu esti obligat in cazul in care detii o asemenea functie inalta sa ai neaparat vocatie de martir. Parca ortodocsilor, spre deosebire de catolici, nici nu li se potriveste aceasta vocatie. Ei trec pe dedesubtul sau pe deasupra istoriei si slefuiesc potirul pentru impartasirea din cele vesnice. Evident, un asemenea punct de vedere nu are cum sa scuze lasitatea odioasa, dar vorbind despre biserica si despre slujitorii acesteia avem datoria sa nu pierdem din vedere toate implicatiile. De aceea, "cazul" Teoctist e mai complex decat pare. Precum Pius al XII-lea caruia s-a reprosat tacerea in fata nazistilor, si batranul nostru are vinovatia sa, dar si lumina…
