La 1 ianuarie japonezii comemoreaza plecarea din aceasta lume a unuia dintre cei mai insemnati maestri ai buddhismului zen: Tetsugen Doko. Acesta a trait intre anii 1630 si 1682, devenind unul dintre primii lideri ai scolii Obaku, discipol direct al legendarului Ingen Ryuki. Deoarece sutrele buddhiste nu se gaseau decat in limba chineza la acea vreme, Tetsugen a hotarat publicarea acestora in japoneza, ceea ce presupunea o munca uriasa si un efort financiar pe masura. Planuia o editie in sapte mii de exemplare, folosindu-se de aproximativ 60.000 de placute-matrita din lemn. Pentru asta trebuia intr-o prima instanta sa adune o adevarata avere. Zis si facut: a inceput sa calatoreasca prin tara pentru a strange banii necesari. A primit oarece sume mai importante de la cativa donatori generosi, dar majoritatea banilor i-a adunat calatorind timp de zece ani prin intreaga Japonie. In momentul in care avea deja suma necesara s-a intamplat ca raul Uji sa se reverse, producand imense pagube. A urmat, desigur, foamete. Inteleptul Tetsugen nu a avut nici o retinere: a luat toti banii stransi cu multa truda si i-a cheltuit pentru salvarea oamenilor.
A pornit apoi din nou sa stranga banii. Cand suma necesara a fost refacuta, tara a fost bantuita de o cumplita molima. Tetsugen nu a stat deloc pe ganduri: a cheltuit iarasi toti banii pentru ajutorarea semenilor. A pornit apoi, pentru a treia oara, sa adune banut cu banut suma necesara. si abia dupa 20 de ani de cand avusese ideea traducerii dorinta i-a fost indeplinita. Placutele de lemn cu ajutorul carora a fost tiparita prima editie japoneza a sutrelor buddhiste pot fi vazute si astazi in manastirea Obaku din Kyoto. Japonezii isi invata copii ca inteleptul Tetsugen a editat in realitate trei serii ale sutrelor – primele doua sunt insa invizibile si, evident, mult mai importante decat seria vizibila…
Precum majoritatea celor ce citesc aceste randuri, sunt si eu crestin ortodox. Iata de ce, la inceput de an, un an de criza destul de grea – dupa cum se anunta –, le adresez ierarhilor nostri urarea de a face gesturi precum cel evocat mai sus. Macar in 2010, caci anul trecut nu s-a petrecut aceasta minune, sa renunte la banii de la buget pentru Catedrala Patriarhala (care a primit 5 milioane lei noi in 2009) si despre care initial s-au laudat ca nu vor folosi banii statului, barem acum sa consume mai putin pentru bisericile si catedralele nou construite macar in favoarea restaurarii bisericilor de patrimoniu. Indiferent de ofertele financiare electorale venite din partea politicienilor, macar ierarhii Bisericii sa dea un exemplu de constiinta civica si patriotism atunci cand tara o duce greu! Poate candva copiii romanilor vor avea la randul lor exemplul vreunui ierarh crestin ortodox intelept al anilor 2010 care – asa cum ne indeamna Sf. Scriptura (Matei 6,19) – a stiut sa adune in Cer, iar nu pe pamant…
