Unul dintre cele mai controversate curente spirituale apărute în Imperiul Ţarist, la începutul secolului XX, a fost inochentismul. Figura centrală a acestui curent era cea a unui călugăr român, Inochentie de la Balta, care a reuşit să formeze o comunitate ce a evoluat rapid într-o sectă care s-a despărţit de Biserica Ortodoxă. În ciuda eforturilor prelungite ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi ale Bisericii Ortodoxe Române de a suprima această erezie, secta inochentiştilor continuă să subziste în câteva mici comunităţi din Basarabia şi din Ucraina. Centrul acestei secte se află în oraşul Balta, azi în Ucraina, după cum scrie teologul ortodox Mihail Boartă, într-o serie de articole publicate de revista AGERO din Stuttgart.
„Darul lui Inochentie“
Viaţa ieromonahului Inochentie de la Balta a fost relativ puţin cercetată. El s-a născut într-o familie de români basarabeni şi a intrat în tagma monahilor. Cei care l-au cunoscut afirmă că avea un dar deosebit, iar predicile sale atrăgeau mii şi mii de pelerini care mergeau la Balta ca să îl asculte. Există şi unii istorici care afirmă că simpatia faţă de călugărul Inochentie era alimentată şi de faptul că el era unul dintre cei care se opuneau tendinţelor ierarhiei bisericeşti ţariste de a rusifica total Biserica Ortodoxă din Basarabia. Inochentie Levizor de la Balta a câştigat definitiv simpatia miilor de ţărani neştiutori de carte care veneau în pelerinaj în micuţa comunitate atunci când a început să predice că nu ţarul este capul Bisericii, ci Cristos. Contextul spiritual în care aveau loc aceste predici era unul deosebit de tulbure. Este vorba de acelaşi context care a favorizat apariţia unor figuri tulburi, precum Grigori Rasputin. Inochentie Levizor a intrat în colimatorul ierarhiei ruseşti. Mai întâi, el a fost mutat într-o mănăstire din Kamanec-Podolsk. Însă pentru că adepţii săi au continuat să îl viziteze, el a fost mutat la o mănăstire de lângă Murmansk, la Oceanul Îngheţat, în nordul extrem al Rusiei.
Însă şi acolo au fost adepţi care l-au urmat. Unii dintre ei povesteau una dintre ”minunile” lui Inochentie. În timp ce adepţii lui tremurau de frig, el le-a spus că o să îi încălzească Maica Domnului şi i-a strâns în jurul unei biserici, unde a început să se roage, iar valuri de căldură au început să iasă de sub zidurile bisericii, pentru a-i încălzi pe cei care tremurau în ger. În anul 1915, Inochentie a fost trimis în închisoare, unde a stat până în anul 1917, când, în urma Revoluţiei din Februarie, toţi deţinuţii au fost graţiaţi. El s-a întors în Balta, iar acolo mişcarea inochentistă a prins din nou avânt. La data la care a decedat, 30 decembrie 1917, mişcarea inochentistă nu se separase încă de Biserica Ortodoxă.
„Duhul Sfânt de la Balta“
După moartea lui Inochentie, adepţii săi au început să fie conduşi de nişte personaje despre care credincioşii ortodocşi cred că au fost nişte impostori. Este vorba trei fraţi, Ioan, Alexandru şi Grigore. Mai întâi, pentru că mulţi dintre ţăranii din jur credeau că Inochentie are ”duh sfânt”, cei trei l-au proclamat, fără menajamente, drept Duhul Sfânt întrupat. Inochentiştii au început să-şi picteze propriile icoane, în care în locul porumbelului, ca semn al Sfântului Duh sau Sfântului Spirit, a fost pictată figura lui Inochentie. Au apărut apoi colinde, care, de Naşterea Domnului, vestesc naşterea… ”celor doi fii ai lui Dumnezeu, Isus şi Inochentie”. Treptat, au apărut şi diferite rugăciuni. În cele din urmă, succesorul lui Inochentie, Ioan, s-a proclamat ”tătunea, adică Dumnezeu-Tatăl”. Alexandru s-a declarat Sfântul Arhanghel Mihail, iar fratele lor drept Sfântul Grigore Biruitorul. Amanta lui Alexandru a fost numită ”Sfânta Fecioară Maria”. Biserica Ortodoxă Română a trimis în zonă misionari bine pregătiţi, care au limitat răspândirea ereziei, care, însă, a reuşit să supravieţuiască, mai ales după ce Basarabia a fost din nou ocupată de ruşi. Comunitatea inochentiştilor mai are câteva sute de adepţi, dintre care mulţi locuiesc în Balta. Ei au amenajat şi o mănăstire subterană, deasupra căreia au plantat vii şi livezi. Inochentiştii spun că acolo este Grădina Raiului şi că Balta este Noul Ierusalim. Ei cred că sfârşitul lumii va veni curând. De aceea, ei nu consumă carne, iar dintre băuturile alcoolice nu beau decât vin. Rugăciunile lor au loc în case particulare, iar ritul lor seamănă cu cel bizantin. Au însă şi o Carte a Mărturisirii, care, în opinia lor, completează Biblia.
