Acesta este titlul unui roman care-mi apartine, dar, evident, nu am ajuns atat de rau incat sa-mi fac singur reclama. Am amintit insa aceasta sintagma deoarece intr-un proces spiritual sau intr-o constructie spirituala ceea ce conteaza enorm este tocmai amanarea. Din punctul de vedere al iconomiei divine sfarsitul lumii sau al unei lumi este tot timpul amanat. De aceea, se poate spune ca noi traim in apocalips chiar de cand istoria a inceput sa-si desfasoare verigile iar apocalipsul ca moment precis si bine definit in timp nu va avea niciodata loc. A doua venire a Domnului este traita periodic gratie misterului liturgic si atunci nu are cum sa aiba loc intr-un mod explicit. Apocalipsa Sfantului Ioan este un text simbolic care trebuie citit cu luare aminte si in nici un caz supus unei grile simplificatoare si grosolane. Exista acel pasaj misterios din epistolele Sfantului Pavel in care apostolul vorbeste limpede despre un personaj sau o entitate care stavileste, franeaza, se opune altfel spus sfarsirii vremurilor. Katehon este numele lui iar despre aceasta a scris foarte frumos Toader Paleologu si oarecum ironic toti tinerii nostri supradotati cu studii de teologie, filosofie si multe altele sunt numiti katehontici. Cu alte cuvinte, daca exista o forta care accelereaza precipitarea lucru-rilor si aceasta poate fi identificata in actualele tendinte postmoderne globalizante care relativizeaza orice temei, exista si o forta de semn si sens contrar care se opune disolutiei. Postmodernii si katehonticii sunt asadar denumirile cele mai potrivite pentru a descrie asa-zisul razboi al sfarsitului de ciclu. De aceea, katehonticii sunt cei care ar trebui sa aiba cea mai frumoasa cultura a amanarii. Ei niciodata nu tensioneaza cosmosul si stiu sa faca din asteptare un fel de arta a intelepciunii. Katehonticii, daca se opun postmodernilor, in egala masura se opun si radicalilor, milenaristilor, acelora asadar care fac tot felul de calcule elucubrante ca sa gaseasca anul, luna, ziua, ora si minutul sfarsitului lumii.
Cultura amanarii este probabil cea mai buna forma
de-a-ti educa mintea si inima fiindca in alt sens este si o cultura a misterului. De aceea nici nu pot exista specialisti in mister ci doar sacerdoti ai acestuia care oficiaza de fapt tocmai ritualul amanarii. Adevaratii katehontici sunt aceia care nu se grabesc niciodata, pentru care lumea incepe cu fiecare rasarit de soare si se incheie la apus. Gandirea de tip katehontic este o gandire de tip mitic si simbolic care citeste cosmosul asa cum ar citi o carte si vede in tot ce e inconjurator semne si litere. Katehonticii nu sunt animisti sau panteisti si vad in marile religii ale omenirii tot atatea scenarii teofanice prin care lumea se incifreaza si se descifreaza intr-o alternanta de plus si minus care e totuna cu alternanta zilei si a noptii. Cand te bucuri ca rasare soarele si te intristezi cand apune franezi tragica rostogolire a creierului.
