În istoriografia poloneză şi în cea maghiară, Jozef Bem este prezentat drept un adevărat erou, însă cea românească îl prezintă în culori sumbre.
Unul dintre cei mai controversaţi militari din secolul al XIX-lea a fost generalul Jozef Bem. Viaţa sa poate fi comparată cu cea a condottierilor din perioada Renaşterii. Jozef Bem s-a născut în Regatul Galiţiei, parte a Imperiului Austriac. El a devenit sublocotenent în armata poloneză, apoi locotenent în armata franceză a lui Napoleon Bonaparte. A devenit mai târziu profesor la o şcoală militară a Regatului Poloniei, parte a Rusiei ţariste.
Apoi, s-a întors în Galiţia, iar de acolo a ajuns în Franţa. S-a amestecat în conflictele dinastice din Portugalia. Apoi a luat parte la Revoluţia Austriacă şi a devenit general al armatei revoluţionare maghiare. Din 1849 s-a refugiat în Imperiul Otoman şi s-a convertit la Islam. Moartea l-a găsit în postul de guvernator turc al provinciei siriene Alep. În istoriografia poloneză şi în cea maghiară, Jozef Bem este prezentat drept erou. Istoricii români îl prezintă în culori mult mai sumbre.
Militar pursânge
Jozef Zachariasz Bem s-a născut în Tarnow, un orăşel din Galiţia austriacă. După formarea Ducatului Varşoviei, pe teritoriile poloneze controlate de Napoleon Bonaparte, familia Bem s-a mutat la Cracovia. Jozef Bem a absolvit şcoala militară, iar la 15 ani a devenit cadet al armatei ducale, în 1810. El a fost avansat apoi sublocotenent de artilerie, iar în timpul campaniei lui Napoleon Bonaparte în Rusia a devenit locotenent al armatei imperiale franceze. A primit Legiunea de Onoare din partea împăratului francez pentru vitejia dovedită în apărarea Gdanskului, dar şi Crucea Regală. După Congresul de la Viena, care a urmat prăbuşirii lui Napoleon, Jozef Bem a devenit profesor al unei şcoli militare din Regatul Poloniei, aflat în componenţa Rusiei.
El s-a implicat într-o conspiraţie care viza proclamarea independenţei Poloniei, în 1822. Condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi destituit, Jozef Bem s-a mutat în Galiţia, unde a studiat motoarele cu aburi. În timpul insurecţiei poloneze din 1830, el a plecat imediat la Varşovia şi a primit comanda Batalionului 4 de Cavalerie Uşoară. Jozef Bem s-a remarcat prin bravură în bătălia de la Ostroleska, atunci când curajul său a ferit armata poloneză, înfrântă, de o distrugere totală. Pentru curajul său, Bem a primit rangul de general de brigadă şi Crucea de Aur Virtutea Militară. Jozef Bem a refuzat să accepte victoria ruşilor şi a luat parte la rezistenţa disperată a Varşoviei, împresurată de armatale prinţului rus Paskievici. Apoi, el a făcut parte din trupele poloneze aflate sub comanda generalului Maciej Rybinski care au trecut frontiera prusacă pentru că nu au vrut să se predea ruşilor, în 1831. După doi ani petrecuţi în Prusia, Jozef Bem a ajuns la Paris, unde, ca să se întreţină, a lucrat ca profesor de matematică şi a publicat numeroase lucrări în favoarea independenţei Poloniei. El s-a amestecat şi în conflictul dinastic din Portugalia, unde a luat partea liberalului Dom Pedro, în lupta împotriva reacţionarului Dom Miguel.
În timpul Revoluţiei de la 1848, Jozef Bem s-a alăturat insurgenţilor din Viena. O perioadă, a comandat trupele revoluţionare austriece. După înfrângerea lor, el s-a refugiat în Ungaria. Lajos Kossuth l-a numit general al armatei formate din regimentele de grăniceri secui, alcătuite din circa 10.000 de oameni, care au luptat împotriva trupelor austriece şi împotriva armatei revoluţionare a românilor ardeleni, loiali Casei de Austria. Deşi nu vorbea limba maghiară, generalul era venerat de soldaţii săi secui. Jozef Bem a reuşit adevărate minuni pe câmpul de luptă. Din păcate, excesele comise de secui, precum şi represiunea îngrozitoare organizată de contele Csany în teritoriile româneşti ocupate de armata lui Bem au aruncat o pată de neşters pe blazonul său. Jozef Bem a încercat să limiteze atrocităţile şi a semnat mai multe decrete de amnistie pentru românii care luptaseră cu vitejie contra lui. Însă aceste decrete nu au fost întotdeauna respectate de către secui. Jozef Bem învins armatele austriaco-româneşti conduse de colonelul Urban şi de feldmareşalul Anton von Puchner, însă intervenţia armatelor ruseşti, conduse de generalul Luders, i-a adus o serie de înfrângeri. Jozef Bem a fost chemat să preia comanda trupelor maghiare care asediau Timişoara, însă, în bătălia din 9 august 1849, el a fost rănit şi înfrânt.
Din general creştin, a devenit paşă musulman
Întocmai ca în 1831, Jozef Bem a refuzat să capituleze şi a trecut cu întreaga sa armată graniţa. El s-a refugiat de această dată în Imperiul Otoman, a cărui graniţă se afla foarte aproape de Timişoara. Jozef Bem s-a pus în slujba sultanului Murad al II-lea. Împreună cu 72 de ofiţeri şi cu 6.000 de soldaţi, acesta s-a convertit la Islam. În onoarea sultanului, el şi-a luat numele de Murad, iar apoi a fost numit paşă şi guvernator al provinciei Alep, din Siria. Cu sănătatea şubrezită, la doar 55 de ani, Jozef Bem a murit.
